Jaqueline Cristian, învinsă în optimi la Rouen (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 7-6 (7/5), 4-6, 6-1, miercuri seara, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen (Franţa), dotat cu premii totale de 246.388 de euro.

Jaqueline Cristian (27 ani, 33 WTA), a treia favorită, s-a înclinat după două ore şi 32 de minute în faţa britanicei Boulter (29 ani, 64 WTA).

Românca a condus cu 4-1 în primul set, dar a fost egalată şi pierdut în tiebreak. În actul secund, Jaqueline Cristian s dominat jocul şi s-a impus cu 6-4, însă nu i-a mai făcut faţă adversarei în decisiv.

Jaqueline Cristian s-a impus în primul meci direct cu Boulter, în primul tur la Burnie (Australia), cu 2-6, 6-3, 7-6 (7/5), în 2018, iar britanica şi-a luat revanşa în 2022, la Tallinn (Estonia), cu 6-3, 6-1, în primul tur.

Cristian rămâne cu un cec de 4.285 de euro şi 30 de puncte WTA.

În alt meci jucat miercuri, ucraineanca Marta Kostiuk, principala favorită, a învins-o în trei seturi pe Catherine McNally, cu 2-6, 6-2, 6-1.

Rezultatele înregistrate miercuri la Open Capfinances Rouen Metropole (zgură):

Turul I

Tatjana Maria (Germania) – Elsa Jacquemot (Franţa/N.9) 6-4 6-3

Anna Bondar (Ungaria) – Harmony Tan (Franţa) 6-2, 4-6, 6-0

Oleksandra Olinikova (Ucraina) – Lilli Tagger (Austria) 6-3, 4-6, 6-4

Sorana Cîrstea (România/N.2) – Fiona Ferro (Franţa) 6-3, 6-7 (5/7), 7-6 (7/2)

Turul II (optimi de finală)

Marta Kostiuk (Ucraina/N.1) – Catherine McNally (SUA) 2-6, 6-2, 6-1

Ann Li (SUA/N.5) – Kamila Rahimova (Uzbekistan) 4-6, 6-2, 6-3

Katie Boulter (Marea Britanie) – Jaqueline Cristian (România/N.3) 7-6 (7/5), 4-6, 6-1

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă nu a mai luat startul în Cupa Mondială de la Szeged

Sportivul român Cătălin Chirilă, dublu campion mondial şi triplu campion european, nu a mai luat startul în seriile...

Kylian Mbappe s-a antrenat normal alături de ceilalţi jucători ai lui Real Madrid

Fotbalistul francez Kylian Mbappe a participat la întregul antrenament al lui Real Madrid, vineri dimineaţă, cu două zile...

Iga Swiatek, calificare cu emoţii în turul al treilea al turneului de la Roma (WTA)

Poloneza Iga Swiatek, numărul 3 mondial al tenisului feminin, a suferit vineri pentru a ajunge în runda a...

Victor Piţurcă – Noi nici acum nu realizăm că am câştigat Cupa Campionilor Europeni

Fostul internaţional Victor Piţurcă a declarat, joi seara, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la câştigarea...