Jaqueline Cristian, învinsă de Jasmine Paolini, în turul al treilea la Indian Wells (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de italianca Jasmine Paolini, numărul şase mondial, cu 6-4, 3-6, 6-4, luni, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.963.700 de dolari.

Cristian (26 ani, 79 WTA) s-a înclinat după două ore şi 23 de minute în faţa italiencei (29 ani), deşi a condus cu 3-1 în setul decisiv. Paolini a câştigat trei ghemuri consecutive, apoi Jaqueline Cristian a egalat (4-4), ratând apoi două şanse de break, care dacă ar fi fost fructificate ar fi adus-o mai aproape de victorie.

Jasmine Paolini a câştigat toate cele patru confruntări directe cu Jaqueline Cristian, primele două la Mamaia, cu acelaşi scor, 6-4, 6-2, în 2015 şi 2016, în primul tur, iar precedenta în 2019, la Sao Paulo, cu 5-7, 6-4, 6-4.

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 60.578 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Americanca Emma Navarro, numărul opt mondial, care trecuse de Sorana Cîrstea în turul anterior, a fost învinsă în turul al treilea de croata Donna Vekic, cu 7-6 (7/5), 6-1.

Liderul mondial, Arina Sabaklenka, a dispus de italianca Lucia Bronzetti, cu 6-1, 6-2, iar în optimi va primi replica britanicei Sonay Kartal, intrată pe tablou ca ”lucky loser”.

Coco Gauff, care înainte Indian Wells avea trei înfrângeri consecutive, s-a calificat în optimi după o victorie în două seturi în faţa grecoaicei Maria Sakkari, cu 7-6 (7/1), 6-2.

Rezultatele înregistrate luni în turul al treilea la Indian Wells:
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-1, 6-2
Sonay Kartal (Marea Britanie) – Polina Kudermetova (Rusia) 7-5, 6-3
Liudmila Samsonova (Rusia/N.24) – Daria Kasatkina (Rusia/N.12) 2-6, 6-3, 6-2
Jasmine Paolini (Italia/N.6) – Jaqueline Cristian (România) 6-4, 3-6, 6-4
Coco Gauff (SUA/N.3) – Maria Sakkari (Grecia/N.29) 7-6 (7/1), 6-2
Belinda Bencic (Elveţia) – Diana Şnaider (Rusia/N.13) 6-4, 6-4
Donna Vekic (Croaţia/N.19) – Emma Navarro (SUA/N.10) 7-6 (7/5), 6-1
Madison Keys (SUA/N.5) – Elise Mertens (Belgia/N.28) 6-2, 6-7 (8/10), 6-4

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...