Internaţionalul James Rodriguez a revenit în Columbia şi a semnat cu echipa de fotbal Atletico Nacional, a anunţat, joi, clubul din Medellin, citat de Xinhua.
Mijlocaşul ofensiv de 35 de ani a venit ca jucător liber de contract după ce s-a despărţit în iulie de Minnesota United.
”Bine ai venit, James. Ai venit într-o familie care te va înconjura cu dragoste, unde cu siguranţă vom împărtăşi momente de glorie”, a declarat preşedintele lui Atletico Nacional, Sebastian Arango, într-un comunicat pee site-ul clubului.
Rodriguez nu a mai jucat în ţara natală de când a părăsit clubul la care s-a format, Envigado, pentru a juca la Banfield, în Argentina, în 2008.
Ulterior, el a evoluat la FC Porto, Monaco, Real Madrid, Bayern Munchen şi Everton, printre alte cluburi.
În ciuda faptului că accidentările i-au limitat apariţiile în ultimii ani, Rodriguez rămâne o figură cheie pentru Columbia, fiind jucătorul cu cele mai multe selecţii la naţională.
Atletico Nacional se află pe locul al cincilea în prima ligă columbiană, cu 12 puncte din cinci partide, la opt puncte de liderul America de Cali.
AGERPRES



