Jack Grealish, împrumutat de Everton de la Manchester City (oficial)

Data:

Everton l-a împrumutat pe mijlocaşul englez Jack Grealish pentru un sezon de la Manchester City, a anunţat marţi clubul din Premier League, citat de Reuters.

City a plătit lui Aston Villa 100 de milioane de lire sterline pentru internaţionalul englez, acum în vârstă de 29 de ani, în 2021, dar Grealish a căzut în dizgraţia antrenorului Pep Guardiola şi caută timp de joc înainte de Cupa Mondială de anul viitor.

Potrivit presei, Everton, care a terminat sezonul trecut pe locul 13 şi este antrenată de David Moyes, are o opţiune de a face transferul permanent pentru 50 de milioane de lire sterline la sfârşitul perioadei de împrumut.

Salariul săptămânal actual al lui Grealish a fost estimat la 300.000 de lire sterline.

Everton a indicat că Grealish va purta numărul 18, care a aparţinut unor legende ale clubului, Paul Gascoigne şi Wayne Rooney.

Mijlocaşul a fost titular în doar şapte meciuri în campionat sezonul trecut şi nu a fost inclus în lotul lui City pentru Cupa Mondială a Cluburilor. De asemenea, el nu a fost convocat la naţionala Angliei pentru EURO 2024, dar s-a declarat hotărât să revină la prima reprezentativă, pentru care a jucat în 39 de meciuri.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristian Chivu, comparat cu Jose Mourinho după ultima sa conferinţă de presă

Ediţia de vineri a ziarului La Gazzetta dello Sport a făcut o comparaţie între Cristian Chivu şi Jose...

Dacă pierdem cu Arsenal, nu mai avem şanse la titlu, spune Guardiola (Manchester City)

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a recunoscut că dacă echipa sa pierde duminică meciul împotriva lui...

Un oficial al UEFA este încrezător că Italia nu îşi va pierde rolul de coorganizatoare a EURO 2032

Michele Uva, directorul executiv UEFA pentru Campionatul European din 2032, este încrezător că Italia nu îşi va pierde...

FC Barcelona intenţioneză să-i extindă contractul antrenorului Hansi Flick până în 2028

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona intenţionează să-i prelungească înţelegerea antrenorului german Hansi Flick, a relatat, vineri, cotidianul...