Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a învins-o pe georgiana Ekaterine Gorgodze, cu 6-4, 6-1, potrivit Agerpres.

Begu (31 ani, 43 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 13 minute.

În primul set, Begu a făcut diferenţa cu un break reuşit în chiar primul ghem al confruntării (6-4). Irina a început şi actul secund tot cu break, lăsându-i adversarei un singur ghem (6-1).

Irina Begu a fost net superioară la serviciu, a avut 22 de mingi direct câştigătoare, dublu faţă de Gorgodze (30 ani, 114 WTA), deşi a făcut mai multe erori neforţate (27-23).

Begu a mai învins-o pe Gorgodze în aprilie, în calificările turneului de la Madrdi, cu 6-2, 6-4.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 78.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe italianca Elisabetta Cocciaretto (21 ani, 117 WTA), care a produs una dintre surprizele primei zile, învingând-o pe compatrioata sa Martina Trevisan, cap de serie numărul 22, cu 6-2, 6-0.

Românca a câştigat singurul meci direct cu Cocciaretto, în septembrie 2020, în primul tur la Roma, cu 6-2, 6-2.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nadia Comăneci, prezentă la startul construcţiei sălii din Otopeni care îi va purta numele

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcţiei sălii de gimnastică, cară care îi va...

FIFA va ajuta la refacerea infrastructurii fotbalistice din Gaza

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a promis sprijinul forului mondial pentru reconstrucţia infrastructurii fotbalistice din Gaza, ca parte a...

Carlos Alcaraz a jucat în acest an în 11 ţări şi a zburat peste 90.000 km

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP, a zburat peste 90.000 de kilometri anul acesta pentru a participa...

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile probei de dublu la Osaka (WTA)

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei...