Irina Begu anunţă că ia o pauză mai lungă de la tenis

Data:

Jucătoarea română Irina Begu (35 ani), aflată pe locul 121 în lume, a anunţat, joi, într-o postare pe Instagram, că a decis să ia o pauză de la tenis, fără a preciza cât de lungă va fi aceasta.

”După ce am reflectat o perioadă, mă simt pregătită să împărtăşesc noutăţile cu voi. Anul acesta m-am confruntat cu o serie de provocări legate de sănătatea şi energia mea, astfel că am realizat că trebuie să îmi ascult corpul şi să am mai multă grijă de mine”, a transmis Begu.

”Din acest motiv, după turneul de la Iaşi am decis să iau o pauză de la tenis, fără a-i pune un termen. Nu este adio, este doar o pauză pentru a mă putea concentra pe starea mea de sănătate şi pe bunăstarea mea”, a precizat Begu.

Ultimul meci jucat de Irina Begu a fost finala turneului WTA 250 de la Iaşi, încheiată cu câştigarea trofeului, după 6-0, 7-5 cu elveţianca Jil Teichmann.

Irina Begu a ţinut să le mulţumească antrenorilor Victor Crivoi şi Lucian Nicolescu pentru colaborarea din ultimii ani, pentru susţinere, pentru muncă şi amintiri. De asemenea, le-a mulţumit fanilor ei pentru susţinerea arătată pe parcursul carierei.

Begu este a doua jucătoare română care încheie prematur sezonul, după Ana Bogdan (32 ani), care a făcut acest lucru la 1 august.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...