Iranul o critică pe una dintre sportivele sale pentru că nu a purtat vălul islamic în străinătate

Data:

Teheranul a denunţat marţi participarea unei sportive iraniene la o competiţie de patinaj cu role din Turcia, la care ea nu a purtat vălul islamic, relatează presa locală, citată de AFP și Agerpres.

Această declaraţie vine după ce mai mulţi sportivi iranieni şi-au arătat solidaritatea faţă de mişcarea de protest declanşată la mijlocul lunii septembrie în ţara lor după moartea în custodia poliţiei a tinerei Mahsa Amini, arestată de poliţia de moravuri care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar al Republicii Islamice, ce impune în special purtarea vălului în public.

„Niloufar Mardani a participat fără autorizaţie la o competiţie de patinaj cu role din Turcia”, a anunţat Ministerul Sportului şi Tineretului, citat marţi de agenţia Fars. Niloufar Mardani „nu purta ţinuta aprobată de minister”, a adăugat această instituţie, care precizează că sportiva „nu mai este membră a echipei naţionale de luna trecută”.

Potrivit aceleiaşi surse, ea a participat cu titlu „personal” la competiţie, la care echipa naţională a Iranului nu a concurat.

Membră a echipei naţionale de patinaj cu role de mai bine de un deceniu, Mardani a primit o cupă pe 6 noiembrie la Istanbul, la o ceremonie în care nu purta vălul islamic, potrivit presei locale. Ea a purtat un tricou negru pe care era scris cu alb „Iran”,

În octombrie, sportiva iraniană Elnaz Rekabi a participat la Seul la o competiţie de escaladă purtând pe cap doar o bandana, ceea ce a fost interpretat ca un gest de solidaritate cu manifestaţiile din Iran.

Republica Islamică le impune sportivelor iraniene portul vălului islamic chiar şi la competiţiile din străinătate.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Victorie clară pentru Fenerbahce în Super Lig

Fenerbahce, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Rizespor cu scorul de 5-2, duminică,...

Clubul Real Madrid caută un acţionar minoritar, anunţă preşedintele Florentino Perez

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat duminică, în cadrul adunării generale, că intenţionează să deschidă capitalul...

NBA – Oklahoma City Thunder şi-a luat revanşa în faţa formaţiei Portland Trail Blazers

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, s-a impus cu scorul de 122-95 în faţa formaţiei Portland...

Ceremonia aprinderii flăcării olimpice pentru JO 2026, mutată într-un muzeu din cauza condiţiilor meteo

Ceremonia de aprindere a flăcării olimpice pentru Jocurile Olimpice din 2026 va fi mutată într-o sală din cauza...