Portarul echipei naţionale de fotbal a României, Ionuţ Radu, a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube a FRF, că este convins că selecţionata pregătită de Mircea Lucescu se va califica la Cupa Mondială din 2026, fie că o va face din grupa preliminară, fie în urma disputării play-off-ului.
„Nu pot să-mi dau cu părerea cu privire la şansele de a ne califica de pe primul loc în grupă, pentru că în fotbal se pot întâmpla foarte multe. Ar fi ceva incredibil. În cap îţi poţi face tot felul de scenarii şi pui întotdeauna binele înainte, dar noi trebuie să ne facem în primul rând treaba în meciul cu Bosnia şi vedem apoi rezultatele din celelalte meciuri. Nimic nu este imposibil şi ar fi extraordinar. Fanii trebuie să creadă în continuare în noi, pentru că avem în continuare şanse să mergem la mondiale din grupă, şi dacă nu vom merge din grupă, sunt sută la sută convins că vom merge din play-off”, a declarat Ionuţ Radu.
El s-a arătat mulţumit de transferul său în vară la echipa spaniolă Celta Vigo, unde cel mai important lucru este că şi-a recăpătat postul de titular.
„Sunt foarte fericit că sunt aici. Dând timpul înapoi şi gândindu-mă unde eram acum 11 luni şi unde sunt acum, pot să spun că viaţa se schimbă foarte repede. Mă simt extraordinar la Celta Vigo. Era foarte important să joc, să am constanţă, pentru că e foarte important pentru un portar să îşi găsească liniştea şi constanţa. Mă bucur că am reuşit să fac asta”, a mai spus Ionuţ Radu.
România va juca sâmbătă 15 noiembrie (ora 21:45) contra Bosniei-Herţegovina, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica, iar marţi 18 noiembrie (ora 21:45) va înfrunta reprezentativa San Marino, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.
Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Se califică direct câştigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor vor fi împărţite prin tragere la sorţi şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele 4 naţionale europene calificate.
Austria ocupă primul loc în grupă, cu 15 puncte, urmată de Bosnia-Herţegovina, 13 puncte, România, 10 puncte, Cipru, 8 puncte, San Marino, 0 puncte.
AGERPRES



