Internaţionalul spaniol Rodri va primi insigna de aur a clubului Villarreal

Data:

Internaţionalul spaniol Rodrigo Hernandez „Rodri” va fi onorat marţi seara, înaintea meciului de Liga Campionilor dintre Manchester City, actuala sa echipă, şi Villarreal, formaţie la care a evoluat între 2015 şi 2018, informează EFE.

Rodri va primi cu această ocazie insigna de aur a clubului spaniol şi va intra astfel în rândul legendelor lui Villarreal, a anunţat grupare din Primera Division într-un comunicat.

Câştigător al Balonului de Aur în 2024, Rodri nu va evolua în meciul de pe Estadio de la Ceramica, nefiind inclus de antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, în lotul pentru acest joc.

Mijlocaşul spaniol va primi insigna de aur a lui Villarreal CF din partea preşedintelui acestui club, Fernando Roig, chiar înainte de începerea meciului.

Clubul şi fanii doresc să-i aducă un omagiu unui fotbalist care a crescut în cadrul academiei „Submarinului galben” şi a obţinut mari succese sportive cu selecţionata Spaniei şi cu Manchester City, care l-au condus la câştigarea prestigiosului premiu individual acordat de revista France Football anul trecut.

În plus, Rodri va avea un loc în aşa-numitul ”Passeig Groc”, pasajul din tribuna unde clubul expune imagini cu jucătorii săi şi cele mai importante momente din istoria sa.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...