Internaţionalul francez Camavinga (Real Madrid), accidentat, ar putea rata restul sezonului

Data:

Mijlocaşul francez Eduardo Camavinga a suferit o ruptură a tendonului aductorului stâng, miercuri seară, în meciul disputat de echipa de fotbal Real Madrid împotriva lui Getafe (1-0) şi ar putea fi indisponibil câteva săptămâni, a anunţat joi clubul său, scrie AFP.

„În urma analizelor efectuate joi jucătorului nostru Eduardo Camavinga de către serviciile medicale de la Real Madrid, acesta a fost diagnosticat cu o ruptură completă a tendonului aductorului stâng. Aşteptăm să vedem care va fi evoluţia ulterioară”, a punctat Real Madrid într-un comunicat.

Clubul madrilen nu a indicat cât timp va fi absent internaţionalul francez (22 de ani, 26 de selecţii), dar având în vedere gravitatea accidentării el ar putea rata finalul de sezon atât al „galacticilor”, cât şi al echipei naţionale a Franţei.

Eliminată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de către Arsenal, Real Madrid trebuie să înfrunte sâmbătă seara pe FC Barcelona în finala Cupei Spaniei şi se află în continuare în lupta pentru titlu în La Liga. El urma să joace şi în Cupa Mondială a Cluburilor din 14 iunie până pe 13 iulie, în Statele Unite.

Naţionala Franţei va înfrunta Spania în semifinala Ligii Naţiunilor pe 5 iunie la Stuttgart.

Aceasta este cea de-a patra accidentare pentru Camavinga în acest sezon.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...