Inter Milano, victorie clară în meciul cu Fiorentina (3-0) din Serie A

Data:

Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a obţinut o victorie confortabilă pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Fiorentina, într-un meci din etapa a noua a campionatului de fotbal al Italiei, disputat miercuri seara.

Internaţionalul turc Hakan Calhanoglu a reuşit o dublă pentru învingători, în minutele 66 şi 88 (din penalty), cealaltă reuşită a gazdelor aparţinându-i croatului Petar Sucic (71).

Inter putea obţine un succes şi mai clar, însă intervenţiile foarte bune ale portarului oaspeţilor, spaniolul David de Gea, au limitat proporţiile scorului.

Fiorentina a încheiat meciul de pe San Siro în inferioritate numerică, după eliminarea fundaşului Mattia Viti, care a văzut al doilea cartonaş galben în minutul 86.

Echipa lui Chivu a acumulat 18 puncte în urma acestei victorii, a şasea de la debutul actualei ediţii din Serie A, aflându-se pe poziţia a treia a clasamentului, la egalitate cu AC Milan (locul 4), care a remizat marţi în deplasare cu Atalanta Bergamo (1-1).

Într-un alt meci programat miercuri, AS Roma a învins cu scorul de 3-1 formaţia Parma, pe Stadio Olimpico, prin golurile lui Hermoso (63) şi Dovbik (81), egalând astfel la puncte (21) liderul SSC Napoli. care s-a impus marţi la limită pe terenul formaţiei Lecce (1-0).

Echipa Juventus Torino s-a impus la rândul ei, în faţa propriilor suporteri, cu scorul de 3-1, în partida cu Udinese, formaţie la care portarul român Răzvan Sava a fost rezervă neutilizată.

Au marcat: Dusan Vlahovic (5 – penalty), Federico Gatti (67) şi Kenan Yildiz (90+6 – penalty) pentru învingători, respectiv Nicolo Zaniolo (45+1).

Rezultate:
Marţi
Lecce – SSC Napoli 0-1
A marcat: Zambo Anguissa (69).

Atalanta Bergamo – AC Milan 1-1
Au marcat: Lookman (35), respectiv Ricci (4).

Miercuri
AS Roma – Parma 2-1
Au marcat: Hermoso (63), Dovbik (81), respectiv Circati (86).

Como – Hellas Verona 3-1
Au marcat: Douvikas (9), Posch (62), Vojvoda (90+2), respectiv Suat Serdar (25).

Juventus Torino – Udinese 3-1
Au marcat: Vlahovic (5 – penalty), Gatti (67), Yildiz (90+6 – penalty), respectiv Zaniolo (45+1).

Bologna – Torino FC 0-0

Genoa – Cremonese 0-2
Au marcat: Federico Bonazzoli (4, 49).

Inter Milano – Fiorentina 3-0
Au marcat: Calhanoglu (66, 88 – penalty), Sucic (71).

Joi sunt programate meciurile Cagliari – Sassuolo şi Pisa – Lazio Roma.

Clasament:
1. SSC Napoli 21 puncte
2. AS Roma 21
3. Inter Milano 18
4. AC Milan 18
5. Como 16
6. Bologna 15
7. Juventus Torino 15

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei...

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...