Inter Milano s-a calificat în finala Supercupei Italiei

Data:

Inter Milano s-a calificat în finala Supercupei Italiei la fotbal, după ce a învins-o pe Atalanta Bergamo cu scorul de 2-0, joi seara, la Riad, în Arabia Saudită, în prima semifinală a competiţiei, transmite AFP.

Ambele goluri ale campioanei Italiei au fost înscrise de olandezul Denzel Dumfries (49, 61).

Duelul dintre Inter şi liderul la zi din Serie A, echipe despărţite de un singur punct în campionat, a fost unul în sens unic multă vreme, în condiţiile în care antrenorul Gian Piero Gasperini i-a lăsat pe banca de rezerve pe Ademola Lookman şi pe Charles De Ketelaere. Cei doi au intrat pe teren în minutul 56, după ce Inter deschisese scorul, în urma unui corner.

Inter ar fi putut câştiga şi mai clar, dar portarul Marco Carnesecchi a avut mai multe intervenţii, între care două decisive, la ocaziile lui Lautaro Martinez şi Federico Dimarco.

Inter, care a câştigat ultimele trei ediţii ale Supercupei Italiei, o va întâlni în finala de luni pe învingătoarea dintre Juventus Torino, laureata Cupei Italiei, şi AC Milan, vicecampioana Italiei, semifinală care va avea loc vineri.

Supercupa Italiei are loc pentru a cincea oară în Arabia Saudită, iar din 2023 se desfăşoară cu patru echipe.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz a jucat la US Open ‘cel mai bun turneu’ al carierei

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care a câştigat al doilea său titlu la US Open, după ce l-a învins...

Memphis Depay a devenit cel mai bun marcator din istoria naţionalei Olandei

Atacantul Memphis Depay, autorul unei duble în meciul câştigat cu 3-2 în faţa Lituaniei, duminică, la Kaunas, în...

Carlos Alcaraz a câştigat titlul la US Open

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a câştigat turneul US Open, ultimul de Mare Şlem al anului,...

MotoGP: Alex Marquez a câştigat Marele Premiu al Cataloniei

Pilotul spaniol Alex Marquez (Ducati-Gresini) a câştigat Marele Premiu al Cataloniei, etapa a 15-a a Campionatului Mondial de...