Inter Milano, lider în Serie A după a doua victorie consecutivă din acest sezon

Data:

Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a preluat conducerea în campionatul de fotbal al Italiei, după ce a învins la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia Cagliari, duminică seara, într-un meci din etapa a doua a sezonului.

Campioana en titre din Serie A s-a impus în capitala Sardiniei prin golul marcat de Hakan Calhanoglu, în minutul 9.

Mijlocaşul turc reuşise să înscrie şi în etapa precedentă, în care milanezii au învins pe teren propriu formaţia Monza (4-1).

Cu maximum de puncte (6), Inter s-a instalat în fotoliul de lider, devansând la golaveraj echipele AC Milan, Juventus Torino şi Lazio Roma, toate cu câte două victorii de la debutul actualei ediţii a ligii italiene.

Rezultate:

Vineri

AC Milan – Venezia 2-0

Au marcat: Ramos (69), Halal (89 – autogol).

Sâmbătă

Fiorentina – Frosinone 0-3

Au marcat: Raimondo (26, 68), Bracaglia (38).

Radu Drăguşin a fost integralist la Fiorentina, în timp ce Daniel Bîrligea a evoluat din minutul 89 pentru Frosinone.

Monza – Udinese 2-3

Au marcat: Colpani (37), Varela (63), respectiv Piotrowski (32), Kamara (45), Ekkelenkamp (45+3).

Sassuolo – Torino FC 2-1

Au marcat: Volpato (32), Berardi (78), respectiv Comuzzo (45+2).

Juventus Torino – Parma 2-0

Au marcat: Gonzalez (62), Koopmeiners (88).

Duminică

SSC Napoli – Como 1-2

Au marcat: Hojlund (30), respectiv Baturina (17), Douvikas (34).

Cagliari – Inter Milano 0-1

A marcat: Calhanoglu (9).

Lazio Roma – Genoa 1-0

A marcat: Frattesi (25).

Luni se dispută meciurile Lecce – AS Roma şi Atalanta Bergamo – Bologna.

Clasament:

1. Inter Milano 6 puncte

2. AC Milan 6

3. Juvenetus Torino 6

4. Lazio Roma 6

5. Udinese 4

6. Como 4

7. AS Roma 3

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Golul victoriei din derby-ul oraşului Manchester a fost validat eronat, potrivit Pro Ref

Arbitrul responsabil cu analiza video (VAR) a evaluat greşit validarea golului lui Erling Haaland, care a decis derby-ul...

Bayern Munchen a câştigat în faţa nou promovatei Elversberg (2-1), cu primul gol al lui Kane

Bayern Munchen a învins-o pe SV Elversberg cu scorul de 2-1, duminică, în deplasare, în etapa a treia...

Ronaldo cere Ligii saudite interzicerea unor suporteri după scandările la adresa lui Jota

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut ligii saudite de fotbal să suspende orice suporter care a scandat împotriva...

PSG a obţinut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon

Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franţei şi a Europei, a obţinut prima sa victorie în acest sezon...