Inter Milano, calificată în semifinalele Ligii Campionilor, după 2-2 cu Bayern Munchen

Data:

Inter Milano s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Bayern Munchen, 2-2 (0-0), miercuri seara, pe San Siro, în manşa a doua a sferturilor de finală.

Inter, care s-a impus la Munchen cu 2-1, a punctat în retur în urma a doua cornere, prin Lautaro Martinez (59) şi Benjamin Pavard (61), apărându-şi cu succes avantajul din tur. Bayern a marcat de două ori, prin englezii Harry Kane (52) şi Eric Dier (76), dar s-a dovedit a fi insuficient.

Olise a avut prima ocazie a partidei, dar şutul său la colţul scurt a fost blocat de Pavard (3). La poarta cealaltă, Dimarco (11) l-a testat pe Urbig cu un şut din marginea careului.

Bastoni (12) l-a deposedat in extremis pe Olise, după care Inter a avut ocazii prin Acerbi (29), care a reluat pe lângă poartă, şi Mhitarian (33), care a şutat pe lângă vinclu.

Bayern a mai avut o ocazie notabilă în prima repriză, prin Sane (36), al cărui şut din careu a fost respins de Sommer.

Bavarezii au deschis scorul după pauză, prin atacantul englez Harry Kane (52), care l-a fentat scurt pe Dimarco şi l-a surprins pe Sommer cu un şut printre picioarele fundaşului.

Inter a replicat imediat, dar Urbig a apărat şutul lui Marcus Thuram (54).

Echipa antrenată de Vincent Kompany a avut şansa desprinderii, dar ”veteranul” Thomas Muller (56) a şut peste poartă din poziţie ideală.

Campioana Italiei a reuşit să întoarcă scorul în decurs de câteva minute. Mai întâi, la un corner executat de Dimarco (58), Lautaro Martinez a reluat în Kimmich, acesta nu a reuşit să respingă, iar argentinianul a şutat fără speranţe pentru Urbig. La scurt timp (61), Dier a respins din faţa porţii mingea şutată de Darmian. La cornerul care a urmat, executat de de Hakan Calhanoglu (61), Pavard, fost jucător al lui Bayern, a reluat din 6 metri.

Bayern a fost echipa care a atacat până la final, dar Olise nu a reuşit să îl învingă pe Sommer (75), cu un şut la colţul scurt. Dier a marcat un gol superb, o boltă cu capul din unghi, la centrarea lui Gnabry (76), aducând egalarea.

Bavarezii au forţat un gol care să aducă prelungirile, dar Kane a trimis peste poarta părăsită de Sommer (90+1), lovitura de cap a lui Muller nu l-a putut învinge pe portarul elveţian (90+5), iar Kingsley Coman (90+7) a şutat peste poartă.

În semifinale, Inter o va înfrunta pe FC Barcelona, care a eliminat şi ea o echipă germană, pe Borussia Dortmund.

Pe San Siro au evoluat echipele:
Inter Milano: Sommer – Pavard, Acerbi, Bastoni (Bisseck, 88) – Darmian, Barella (Frattesi, 87), Hakan Calhanoglu, Mhitarian, Dimarco (Carlos Augusto, 73) – Marcus Thuram, Lautaro Martinez (căpitan; Taremi, 81). Antrenor: Simone Inzaghi.
Bayern: Urbig – Laimer (K. Coman, 83), Dier, Kim (Guerreiro, 65), Stanisic – Kimmich, Goretzka (Pavlovic, 83) – Olise, Thomas Muller (căpitan), L. Sane (Gnabry 65) – Kane. Antrenor: Vincent Kompany.

Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)
Cartonaşe galbene: Kim (28), Dier (45+1), Arnautovic (69).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo, mijlocaşul echipei FC Barcelona, va fi indisponibil cel puţin o lună

Decisiv marţi în derby-ul cu Atletico Madrid (3-1) din La Liga, Dani Olmo, mijlocaşul ofensiv al lui FC...

F1: Oscar Piastri nu va participa la primele antrenamente libere de la Abu Dhabi

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de...

Delegaţie CIO, în inspecţie la siturile care urmează să găzduiască JO 2030

Înalţi oficiali sportivi francezi au întins covorul roşu încă de luni pentru o delegaţie a Comitetului Internaţional Olimpic...

Ceremonia de predare a torţei olimpice către Italia, afectată de vremea nefavorabilă

Ceremonia de predare a torţei olimpice pentru Jocurile de iarnă din 2026 către delegaţia italiană, joi, la Atena,...