Inter Milano a cucerit Supercupa Italiei, după 3-0 cu rivala AC Milan

Data:

Inter Milano a cucerit Supercupa Italiei la fotbal, învingând-o cu scorul de 3-0 pe marea sa rivală AC Milan, la care portarul român Ciprian Tătăruşanu a fost integralist, pe stadionul Regele Fahd din Riad (Arabia Saudită), anunță Agerpres.

Inter, deţinătoarea trofeului, a deschis scorul în prin Federico Dimarco, la capătul unei frumoase acţiuni colective (10), iar apoi şi-a mărit avantajul prin bosniacul Edin Dzeko (20). Rezultatul final al întâlnirii a fost stabilit în repriza secundă de campionul mondial argentinian Lautaro Martinez (77).

Simone Inzaghi, antrenorul echipei Inter Milano, şi-a trecut cu această ocazie în palmares a patra Supercupă a Italiei, în patru participări la acest meci, în care se înfruntă anual campioana din Serie A şi câştigătoarea Cupei Italiei.

Pentru Inter Milano, acesta este al şaptelea succes în „Supercoppa”, graţie căruia a egalat-o rivala sa milaneză, deţinătoarea recordului de trofee fiind Juventus Torino (9).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Chivu (Inter Milano) – Liga Campionilor nu ar trebui subestimată niciodată

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, este total concentrat asupra meciului cu formaţia Union Saint-Gillois, programat marţi seara...

Preşedintele FIFA promite ‘un Mondial’ Boliviei şi stadioanelor sale la altitudine

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a promis, luni, Boliviei, ţară cunoscută pentru stadioanele sale la...

Jaqueline Cristian, calificată în optimile turneului WTA 500 de la Tokyo

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de...

Superliga – etapa a 13-a – rezultatele şi clasamentul

Meciurile din etapa a 13-a a ediţiei 2025-2026 a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până...