Înot: Campionatele Mondiale – Aur şi record mondial pentru Australia la ştafetă mixtă 4×100 m liber

Data:

Australia a cucerit aurul în proba de ştafetă mixtă 4×100 m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka (Japonia), doborând cu această ocazie propriul record al lumii în această probă, informează AFP, scrie Agerpres.

Ştafeta australiană, compusă din Jack Cartwright, Kyle Chalmers, Mollie O’Callaghan şi Shayna Jack s-a impus cu timpul de 3 min 18 sec 83/100 în finala desfăşurată sâmbătă, îmbunătăţind cu 55 de sutimi precedentul record, stabilit de înotătorii de la antipozi anul trecut, la Mondialele de la Budapesta.

Reprezentanţii Statelor Unite s-au clasat pe locul secund, în 3 min 20 sec 82/100, în timp ce ştafeta Marii Britanii a ocupat ultima treaptă a podiumului, în 3 min 21 sec 68/100.

Australienii Kyle Chalmers şi Mollie O’Callaghan au cucerit săptămâna aceasta titlurile mondiale individuale la 100 m liber (la masculin şi feminin).

Tot sâmbătă, multipla campioană olimpică americană Katie Ledecky a câştigat aurul la 800 m liber feminin, cu timpul de 8 min 08 sec 87/100, obţinând astfel al şaselea său titlu mondial pe această distanţă. Chinezoaica Li Bingjie s-a clasat pe locul al doilea, la peste patru secunde de învingătoare, în timp ce australianca Ariarne Titmus a ocupat poziţia a treia.

Marea favorită a cursei, Ledecky (26 ani) şi-a trecut în palmares cu această ocazie a 16-a medalie de aur individuală la Campionatele Mondiale şi a 21-a din carieră, incluzând şi probele de ştafetă.

Kaylee McKeon din Australia şi-a păstrat la rândul ei titlul de campioană mondială la 200 m spate, urcând pentru a treia oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la competiţia de la Fukuoka, unde a mai cucerit aurul la 50 m şi 100 m spate.

McKeon s-a impus sâmbătă, la fel ca la 100 m spate, în faţa americancei Regan Smith, pe care a devansat-o cu mai mult de o secundă, în timp ce chinezoaica Peng Xuwei a completat podiumul.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...