În ultimele zile ale vieţii sale Maradona a avut parte de o atenţie inconsecventă (martor la proces)

Data:

Un agent responsabil cu securitatea fostei legende a fotbalului Diego Maradona în timpul perioadei de convalescenţă postoperatorie din 2020 a expus marţi, în timpul procesului privind elucidarea condiţiilor în care a murit fortul internaţional argentinian, o imagine alarmantă a starului în ultimele sale zile, caracterizată de un declin, dar fiind totodată obiectul unei atenţii foarte inconsecvente, relatează AFP.

Anibal Dominguez a fost unul dintre paznicii proprietăţii din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, fiind de serviciu cu trei zile înaintea decesului lui Maradona, la 25 noiembrie 2020.

El a depus marţi mărturie în procesul celor şapte profesionişti din domeniul sănătăţii (doctor, psihiatru, psiholog, asistente) acuzaţi de posibile neglijenţe care au condus la moartea idolului fotbalului argentinian.

”Puţinele momente în care eu l-am văzut el era umflat. Similar situaţiei când este vorba despre apa reţinută în corp, ca şi cum ar fi fost umflat”, a declarat acesta.

”Drept urmare el şi-a făcut sus nevoile fiziologice, nu a venit deloc la toaletă”, a mai spus Dominguez, fâcând trimitere la o toaletă chimică care fusese instalată în cameră.

Martorul audiat a indicat faptul că atenţia care trebuia acordată lui Maradona a lăsat de dorit.

El a făcut trimitere în special la persoana lui Leopoldo Luque, unul dintre principalii acuzaţi, considerat la acel moment drept medicul de încredere al starului argentinian, şi cel desemnat de numeroşi martori drept cel care purta responsabilitatea privind starea de convalescenţă a pacientului.

Doctorul ”trebuia sa vină, dar el nu venea deloc”, a spus în continuare Anibal Dominguez, ale cărui mesaje audio de alertare asupra situaţiei au fost difuzate la proces.

”Noi nu am venit deloc în contact cu Diego, avea o stare de spirit proastă, se purta urât cu toată lumea”, a mai spus Dominguez.

Doctorul Leopoldo Luque a revenit la reşedinţa din Tigre la 22 noiembrie.

Dar martorul a lăsat să se înţeleagă totodată că respectul pe care îl avea Maradona şi irascibilitatea sa i-au oprit pe cei din anturajul său să-i spună adevărul despre starea sa, trădând o anumită formă de neputinţă.

În acelaşi timp şi ”Leopoldo Luque era dat afară, era scuipat, apoi Luque aştepta un moment şi revenea să vorbească cu Diego. Situaţia nu era bună, pentru că el era doctorul dar în acelaşi timp era şi prietenul său”, a mai adăugat Dominguez.

”El nu era deloc bine, dar în acelaşi timp nu-i puteam spune lui nu. Nu puteam intra în conflict cu Diego, din contră situaţia s-ar fi înrăutăţit, el ar fi explodat”, a spus acesta afectat. ”Şeful era Diego”, a mai adăugat Dominguez.

Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unei crize cardiorespiratorii împreună cu un edem pulmonar, singur în patul său din locuinţa închiriată pentru convalescenţa sa. Potrivit mărturiilor medicilor legişti, Maradona s-a stins după mai multe ore de agonie.

În procesul privind stabilirea cauzelor morţii sale, acuzaţii au negat orice fel de responsabilitate, eschivându-se în spatele specialităţii lor, în spatele implicării lor divizate, fără niciun fel de legătură cu cauzele clinice ale decesului. Procesul stabilirii cauzelor decesului fostului mare internaţional argentinian ar putea să se prelungească după luna august.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1 – Cadillac, ultima din campionat, îşi schimbă brusc directorul de echipă

Echipa americană de Formula 1 Cadillac, ocupanta ultimului loc în clasamentul Campionatului Mondial, a anunţat, miercuri, în timpul...

Messi a revenit la Inter Miami, dar nu putut împiedica eliminarea din Leagues Cup

Inter Miami, cu Lionel Messi pe banca de rezerve după înmormântarea tatălui său, a fost învinsă acasă cu...

Croatul Zlatko Dalic îl înlocuieşte pe Olăroiu la cârma naţionalei Emiratelor Arabe Unite

Croatul Zlatko Dalic a fost numit selecţioner al Emiratelor Arabe Unite, post în care îi succede românului Cosmin...

Xavi Hernandez, noul selecţioner al Olandei până la CM 2030

Xavi Hernandez a fost numit antrenorul principal al Olandei, cu un contract valabil până la Cupa Mondială din...