Imane Khelif afirmă că nu se lasă intimidată şi vrea să-şi apere titlul olimpic la Los Angeles

Data:

Pugilista algeriană Imane Khelif intenţionează să-şi apere titlul la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din anul 2028, şi refuză să se lase intimidată de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care consideră că nu este femeie, scrie L’Equipe.

Reprezentanta Algeriei, campioană olimpică la categoria welter, anul trecut la Paris, pe fondul polemicii privind eligibilitatea sportivilor transgen, a afirmat că nu se simte vizată de decretul semnat de Trump care interzice femeilor transgen să practice sporturi feminine în Statele Unite şi a numit-o „boxer” pe Khelif.

„Vă voi da un răspuns direct: nu sunt transgen. Nu mă preocupă şi nu mă intimidează”, a declarat Khelif într-un interviu acordat postului britanic de televiziune ITV.

Comitetul eExecutiv al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a recomandat luni ca boxul să fie inclus în programul Jocurilor Olimpice din 2028, iar Imane Khelif a spus că visează să-şi păstreze titlul în California: „A doua medalie de aur, desigur. În America, la Los Angeles… Voi apăra cu înverşunare această medalie de aur. Eu cred că dacă vechea Imane funcţiona la 50% din potenţialul ei, Imane Khalif de astăzi este şi mai motivată şi hotărâtă”.

Algerianca în vârstă de 25 de ani a fost descalificată de Asociaţia internaţională de box (IBA) de la Campionatele Mondiale din 2023, în urma unui test care, conform organizaţiei, a făcut-o ineligibilă pentru a lupta ca femeie. IBA şi-a pierdut, însă, recunoaşterea olimpic din cauza problemelor de guvernare, iar CIO a autorizat-o pe Khelif să concureze la JO 2024, apărându-şi vehement poziţia după critici acerbe.

„În acest moment, pot spune că IBA aparţine trecutului (a fost înlocuită cu World Boxing ca organism internaţional de conducere a boxului, dar aceasta din urmă trebuie să aştepte încă aprobarea CIO)”, a spus Khelif. „După cum spunem în Algeria, cei care nu au nimic de ascuns nu trebuie să se teamă”, a adăugat sportiva.

Dezbaterea privind incluziunea sportivilor transgen şi a sportivilor cu diferenţe de dezvoltare sexuală (DSD) în sportul feminin a fost una dintre principalele provocări în cursa pentru preşedinţia CIO, organizaţie care îi va alege joi noul conducător. „Sper ca următorul preşedinte al CIO să demonstreze cu adevărat sportivitate, să rămână dedicat principiilor olimpice şi să apere valorile fair-play-ului”, a conchis Khalif.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei...

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...