Iga Swiatek şi Ons Jabeur s-au calificat în premieră în finala turneului US Open

Data:

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial, şi tunisianca Ons Jabeur , a cincea în clasamentul WTA, s-au calificat în premieră în finala turneului de tenis US Open, potrivit Agerpres.

Swiatek, dublă campioană la Roland Garros (2020, 2022), poloneza de 21 de ani şi-a confirmat statutul de favorită la New York, însă nu va avea o misiune facilă în ultimul act, în faţa tunisiencei Jabeur, care dispută a doua sa finală consecutivă de Mare Şlem, după ce a fost învinsă în iulie la Wimbledon de kazaha Elena Rîbakina.

Iga Swiatek a avut nevoie de trei seturi în semifinala de joi de la Flushing Meadows pentru a obţine victoria în faţa belarusei Arina Sabalenka, numărul şase mondial, cu 3-6, 6-1, 6-4. Sabalenka a condus cu 4-2 în decisiv, dar s-a înclinat la fel cum a făcut-o anul trecut în semifinalele turneului newyorkez, în faţa canadiencei Leylah Fernandez.

După ce a pierdut primul set, Swiatek a luat o pauză de vestiar, iar la revenire a fost o cu totul altă jucătoare. ”Când am fost la toaletă am plâns”, a mărturisit poloneza după meci. Swiatek a reuşit trei break-uri în setul al doilea, câştigat cu 6-1. În setul al treilea a reuşit, de asemenea, să se mobilizeze şi să câştige ultimele patru ghemuri.

”Contra Arinei îţi trebuie multă energie pentru a returna. Mi-a lipsit în primul set, dar sunt bucuroasă că am regăsit-o apoi”, a mai spus Swiatek, care se află în faţa unui al doilea titlu de Mare Şlem în 2022, după ce s-a impus la Paris, fapt care nu s-a mai întâmplat la feminin din 2016, când Angelique Kerber obţinea două trofee în acelaşi an.

Jabeur este prima jucătoare africană din era open care ajunge în finală la Flushing Meadows, după o victorie facilă în semifinala cu Caroline Garcia (Franţa), 6-1, 6-3, în 66 de minute.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, decedată la vârsta de 96 de ani. Emoţia a paralizat-o pe Garcia (17 WTA), aflată aproape de prima sa finală de Mare Şlem, după o serie remarcabilă, începută în calificări la Cincinnati, continuată cu titlul WTA 1.000 obţinut în Ohio şi încheiată în semifinală al New York.

Jabeur (28 ani), excelentă la retur, a dat dovadă de mult realism, fructificând toate cele patru mingi de break de care a beneficiat. De asemenea, jucătoarea africană a fost solidă la serviciu.

Ons Jabeur câştigase şi primele sale meciuri directe cu Garcia (28 ani), în primul tur la US Open în 2019 şi în turul al doilea la Australian Open în 2020.

”Sunt pregătită din punct de vedere mental”, a comentat Jabeur după meci, în perspectiva finalei de sâmbătă. Ea are în palmares doar trei titluri, la Birmingham (2021), Madrid (aprilie) şi Berlin (iunie).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Campionul olimpic Marcell Jacobs revine în competiţie în acest weekend

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, va reveni în competiţie în acest weekend,...

Probleme interne la FC Barcelona după decizia de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez

Decizia preşedintelui clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez şi în...

Miami Heat a restabilit egalitatea în duelul cu Boston Celtics, din play-off-ul NBA

Miami Heat a învins-o cu 111-101 pe Boston Celtics, miercuri, în deplasare, şi a restabilit egalitatea (1-1) în...

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez a fost externat

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez, actualul antrenor al echipei de fotbal Independiente, a părăsit spitalul în care a...