Iga Swiatek şi Elena Rîbakina, calificate în sferturi de finală la Indian Wells (WTA)

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul 2 mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a expediat-o în două seturi, 6-2, 6-0, pe Karolina Muchova din Cehia, într-o partidă disputată miercuri.

Swiatek, dublă câştigătoare a trofeului în deşertul californian (2022, 2024), a obţinut victoria după 77 de minute de joc, iar în turul următor o va avea ca adversară pe Elina Svitolina (locul 9 WTA, care a profitat de abandonul cehoaicei Katerina Siniakova, în setul al doilea, la scorul de 6-1, 1-1 în favoarea ucrainencei.

Tot miercuri, campioana en titre de la Australian Open, kazaha Elena Rîbakina, conducea cu 6-4, 4-3 în meciul cu Sonay Kartal, în momentul în care britanica a decis să se retragă de pe teren din cauza durerilor la spate, cu care s-a confruntat şi în tururile precedente.

Rîbakina, favorita numărul 3 la Indian Wells, va juca în sferturile de finală cu americanca Jessica Pegula (nr.3), care a dispus la rândul ei, cu 6-3, 7-6 (7/5), de elveţianca Belinda Bencic, cap de serie numărul 12, în faţa căreia pierduse toate cele patru dueluri precedente.

Rezultate – optimi de finală:

Iga Swiatek (Polonia/N.2) – Karolina Muchova (Cehia/N.13) 6-2, 6-0

Elina Svitolina (Ucraina/N.9) – Katerina Siniakova (Cehia) 6-1, 1-1 (abandon Siniakova)

Jessica Pegula (SUA/N.5) – Belinda Bencic (Elveţia/N.12) 6-3, 7-6 (7/5)

Elena Rîbakina (Kazahstan/N.3) – Sonay Kartal (Marea Britanie) 6-4, 4-3 (abandon Kartal)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...

Real Madrid, ‘un dar de la Dumnezeu’ pentru Kylian Mbappe

Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real...