Iga Swiatek mai are doar 69 de puncte avans faţă de Arina Sabalenka în clasamentul WTA

Data:

Poloneza Iga Swiatek mai are un avans de doar 69 de puncte în fruntea clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, faţă de rivala sa Arina Sabalenka, după ce aceasta a câştigat duminică titlul la Wuhan.

Cealaltă ocupantă a podiumului, Coco Gauff, care a făcut rocada cu compatrioata sa americană Jessica Pegula, se află la aproape 4.000 de puncte de belarusă.

De remarcat şi revenirea braziliencei Beatriz Haddad Maia în top 10, ea egalându-şi astfel cea mai bună clasare din carieră.

România are în continuare patru reprezentante în top 100, pe Sorana Cîrstea, care staţionează pe 69, pe Jaqueline Cristian, care a urcat două trepte şi e pe 73, pe Gabriela Ruse, care a coborât şase locuri şi se află pe 96, şi pe Irina Begu, care a urcat trei poziţii, fiind acum pe 97.

Simona Halep, chiar dacă nu a jucat, a urcat două locuri şi e acum pe 876.

La dublu, Monica Niculescu a urcat un loc şi este pe 37, iar Gabriela Ruse se menţine pe 62.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 9.785 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 9.716
3 (4). Coco Gauff (SUA) 5.973
4 (3). Jessica Pegula (SUA) 5.785
5 (5). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.373
6 (6). Jasmine Paolini (Italia) 5.323
7 (7). Qinwen Zheng (China) 4.430
8 (8). Emma Navarro (SUA) 3.698
9 (9). Danielle Collins (SUA) 3.176
10 (12). Beatriz Haddad Maia (Brazilia) 3.146
……………………………………………………………
69 (69). Sorana Cîrstea 914
73 (75). Jaqueline Cristian 902
96 (90). Elena-Gabriela Ruse 763
97 (100). Irina-Camelia Begu 728
111 (120). Ana Bogdan 641
137 (137). Anca Todoni 547
176 (177). Miriam Bulgaru 407
241 (243). Irina Bara 294
256 (253). Patricia Maria Ţig 275
266 (267). Cristina Dinu 261
294 (294). Andreea Mitu 213
……………………………………..
876 (878). Simona Halep 26

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.975 puncte
2 (2). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 7.415
3 (4). Liudmila Kicenok (Ucraina) 6.165
4 (6). Elise Mertens (Belgia) 5.980
5 (3). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.980
6 (5). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.948
7 (7). Sara Errani (Italia) 5.536
8 (8). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.316
9 (9). Jasmine Paolini (Italia) 5.315
10 (10). Desirae Krawczyk (SUA) 5.125
…………………………………………………….
37 (38). Monica Niculescu 2.230
62 (62). Elena-Gabriela Ruse 1.439
159 (161). Irina Bara 527
186 (193). Jaqueline Cristian 428
199 (205). Andreea Mitu 397
272 (275). Oana Gavrilă 292
289 (289). Cristina Dinu 272
295 (292). Anca Todoni 266

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Turul Spaniei din 2026, un parcurs presărat cu trecători montane de-a lungul Mediteranei

Un start fără precedent la Monte Carlo, un final la Granada şi între ele un parcurs presărat cu...

Clubul Bayern Munchen, amendat de UEFA cu 116.000 de euro

Bayern Munchen a fost clubul cel mai aspru sancţionat în cadrul ultimelor măsuri disciplinare anunţate miercuri de UEFA,...

FIFA lansează un Fond pentru Pace, destinat promovării ‘valorilor unificatoare ale fotbalului’

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat miercuri crearea unui fond pentru redresarea după conflicte, un instrument financiar "care...

Anul 2025 a fost ‘de neuitat’ şi ‘imposibil de repetat’ pentru PSG, afirmă antrenorul Luis Enrique

Paris Saint-Germain, câştigătoarea Cupei Intercontinentale la fotbal, după ce a învins echipa braziliană Flamengo Rio de Janeiro cu...