Iga Swiatek a debutat cu dreptul la Wimbledon

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, liderul mondial, a debutat cu o victorie, 6-3, 6-4 cu americanca Sofia Kenin (49 WTA), marţi, la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.

Swiatek, care a reuşit anul trecut cel mai bun rezultat al său pe iarba londoneză, atingerea sferturilor de finală, o va întâlni în turul al doilea pe croata Petra Martic (85 WTA).

Poloneza a reuşit marţi a 20-a sa victorie consecutivă, după titlurile cucerite la Madrid, Roma şi Roland Garros.

Tunisianca Ons Jabeur, finalistă la Wimbledon în 2022 şi 2023, a trecut fără emoţii în primul tur de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-3, 6-1. În turul următor, Jabeur o va înfrunta pe americanca Robin Montgomery.

O victorie facilă a reuşit şi veterana daneză Caroline Wozniacki, 6-2, 6-0 cu americanca Alycia Parks, fostul lider mondial nereuşind până acum să treacă de optimi la Wimbledon. Următoarea sa adversară va fi canadianca Leylah Fernandez.

Nici letona Jelena Ostapenko (cap de serie numărul 13) nu a avut emoţii, semifinalista din 2018 trecând de australianca Ajla Tomljanovic cu 6-1, 6-2.

În schimb, campioana din 2018, germanca Angelique Kerber, a fost învinsă în prima rundă de kazaha Iulia Putinţeva, cu 7-5, 6-3.

Rezultatele înregistrate marţi în primul tur la Wimbledon la simplu feminin:
Iga Swiatek (Polonia/N.1) – Sofia Kenin (SUA) 6-3, 6-4
Petra Martic (Croaţia) – Francesca Jones (Marea Britanie) 3-6, 6-1, 6-2
Iulia Putinţeva (Kazahstan) – Angelique Kerber (Germania) 7-5, 6-3
Katerina Siniakova (Cehia/N.27) – Marina Stakusic (Canada) 6-4, 6-2
Caroline Garcia (Franţa/N.23) – Ana Blinkova (Rusia) 6-4, 7-5
Bernarda Pera (SUA) – Anastasia Potapova (Rusia) 6-7 (4/7), 6-4, 7-6 (10/6)
Daria Snigur (Ucraina) – Oceane Dodin (Franţa) 6-4, 6-0
Jelena Ostapenko (Letonia/N.13) – Ajla Tomljanovic (Australia) 6-1, 6-2
Dalma Galfi (Ungaria) – Mayar Sherif (Egipt) 6-1, 6-2
Cristina Bucşa (Spania) – Ana Bogdan (România) 6-4, 4-6, 7-6 (10/5)
Jessica Bouzas Maneiro (Spania) – Marketa Vondrousova (Cehia/N.6) 6-4, 6-2
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.4) – Gabriela Ruse (România) 6-3, 6-1
Laura Siegemund (Germania) – Katerina Baindl (Ucraina) 6-4, 6-1
Caroline Wozniacki (Danemarca) – Alycia Parks (SUA) 6-2, 6-0
Leylah Fernandez (Canada/N.30) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-4, 6-3
Ana Kalinskaia (Rusia/N.17) – Panna Udvardy (Ungaria) 6-3, 6-2
Marie Bouzkova (Cehia) – Julia Riera (Argentina) 6-2, 6-1
Elina Avanesian (Rusia) – Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-2, 6-3
Liudmila Samsonova (Rusia/N.15) – Rebeka Masarova (Spania) 6-3, 4-6, 6-2
Ons Jabeur (Tunisia/N.10) – Moyuka Uchijima (Japonia) 6-3, 6-1
Robin Montgomery (SUA) – Olivia Gadecki (Australia) 6-4, 6-4
Katie Boulter (Marea Britanie/N.32) – Tatjana Maria (Germania) 7-6 (8/6), 7-5
Harriet Dart (Marea Britanie) – Zhuoxuan Bai (China) 6-4, 6-0
Xinyu Wang (China) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 7-6 (7/4), 3-6, 6-0
Jessica Pegula (SUA/N.5) – Ashlyn Krueger (SUA) 6-2, 6-0

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ange Postecoglou este noul antrenor al lui Nottingham Forest

Fostul tehnician al lui Tottenham Hotspur, Ange Postecoglou, a fost numit antrenor principal al echipei engleze de fotbal...

Atacantul Nico Williams (Athletic Bilbao), incert pentru prima etapă a Ligii Campionilor

Atacantul Nico Williams de la Athletic Bilbao se confruntă cu o accidentare musculară şi este posibil să nu...

Selecţionerul Rangnick va demisiona dacă Austria ratează calificarea la CM 2026

Germanul Ralf Rangnick va demisiona din funcţia de selecţioner al echipei Austriei dacă va rata calificarea la Cupa...

Final prematur de sezon pentru britanicul Jack Draper, accidentat la un braţ

Tenismanul britanic Jack Draper şi-a încheiat sezonul competiţional prematur, din cauza unei accidentări la un braţ, care l-a...