Hochei: Tribunalul Bucureşti a amânat cererea de înscriere în Registrul Federaţiilor a asociaţiei conduse de Nagy

Data:

Tribunalul Bucureşti a amânat, miercuri, pentru două săptămâni, pronunţarea în cazul cererii de înscriere în Registrul Federaţiilor, depuse de asociaţia condusă de Attila Nagy, în urma alegerilor organizate de Ministerul Sportului, au declarat, pentru Agerpres, surse din cadrul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

„Cererea depusă de asociaţia condusă de Nagy la Tribunalul Bucureşti, dosar 14296/3/2023, la Secţia a III-a civilă, pentru înscrierea în Registrul Federaţiilor a fost amânată pentru două săptămâni la termenul de azi. Asta după ce 12 cluburi au depus cerere de intervenţie. Asta înseamnă că în momentul acesta ei sunt ilegali, nu au niciun drept, pentru că asociaţia nu este înscrisă în Registrul Federaţiilor”, a precizat sursa citată.

Conform unui comunicat al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, ministrul Eduard Novak ar fi înştiinţat federaţia internaţională, printr-o adresă că forul condus de Attila Nagy reprezintă cu adevărat interesele acestei discipline.

„În acest moment, scandalul din hocheiul românesc ajunge şi la nivel internaţional, graţie intervenţiei abuzive a ministrului Sportului. Eduard Novak a înaintat Federaţiei Internaţionale de Hochei pe Gheaţă (IIHF) o adresă prin care susţine că aşa-zisa conducere a federaţiei române aleasă în aşa-zisa Adunare Extraordinară de alegeri organizată pe 6 aprilie, la Ministerul Sportului, este cea reprezentativă pentru hocheiul românesc”, a anunţat, luni, FRHG.

Pe rolul instanţelor de judecată există mai multe procese în legătură cu alegerile de la Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, după ce ministrul Sportului, Eduard Novak, a suspendat conducerea aleasă în septembrie 2022 şi a convocat o nouă Adunare Generală în care a fost ales ca preşedinte Attila Nagy. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...