Hervin Ongenda a semnat cu Rapid

Data:

Mijlocaşul francez Hervin Ongenda, care a evoluat anterior la FC Botoşani, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Rapid Bucureşti, a anunţat clubul pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

Ongenda, care a evoluat ultima dată la Apollon Limassol, a devenit jucătorul echipei giuleştene până în vara lui 2024.

”Mă simt foarte bine. Am ales să vin la Rapid pentru că este un club important în istoria fotbalului românesc, este o echipă bună, care a arătat bine în acest sezon. Am jucat de două ori împotriva Rapidului. Este o echipă puternică şi are un caracter bine dezvoltat. Jucătorii se luptă pentru fiecare minge, aleargă foarte mult. Meciurile jucate împotriva Rapidului au fost nişte meciuri foarte dificile”, a declarat Ongenda.

”Mă simt bine din punct de vedere fizic, chiar dacă nu am mai jucat din luna noiembrie. M-am antrenat constant în această perioadă. Cu siguranţă, Rapid reprezintă o oportunitate pentru mine să revin în fotbal la nivel înalt. Cluburile mari atrag trofee mari. Sunt nerăbdător să joc pe Giuleşti. Am văzut că aici este o atmosferă incredibilă. Aşa arată fotbalul pe care îmi place să îl joc”, a mai spus Ongenda.

Crescut la juniorii lui PSG, francezul a debutat pentru echipa mare a parizienilor în 2012, bifând 11 meciuri pentru actuala formaţie a lui Messi, Neymar şi Mbappe, pentru care a şi înscris o dată, într-un meci cu Lorient.

În 2015, a jucat în toate meciurile parizienilor din International Champions Cup, contra lui Manchester United, Chelsea, Fiorentina şi Benfica.

Ulterior, Ongenda a fost împrumutat la Bastia, iar în 2017 a fost transferat la Zwolle. După un sezon în Olanda a ajuns în Spania, la Real Murcia, pentru ca apoi să se transfere în România, la FC Botoşani. La clubul din Moldova a evoluat un an şi jumătate, fiind apoi luat de Chievo, în Serie B, unde a jucat numai trei meciuri de campionat. În 2020, s-a reîntors la FC Botoşani, iar la începutului anului trecut a ajuns la Apollon Limassol, formaţie cu care a luat campionatul în Cipru, dar şi Supercupa Ciprului.

Pe lângă trofeele din Cipru, Ongenda mai are în palmares 3 titluri de campion al Franţei (2014, 2016, 2017, cu PSG, o Cupă a Franţei (2016), 4 Supercupe ale Franţei (2014, 2015, 2016, 2017) şi o Cupă a Ligii franceze (2016).

Ongenda (27 ani) a evoluat pentru naţionalele de juniori şi tineret ale Franţei, U16, U17, U18, U19 şi U21, participând la Campionatele Europene U17 (2012) şi U21 (2015).

Noul jucător al Rapidului a câştigat în 2008 şi 2011 premiul ”Titi d’Or”, un trofeu acordat celui mai promiţător fotbalist al academiei lui Paris Saint-Germain. Singurul jucător care a mai obţinut acest trofeu de două ori este Kingsley Coman, aflat acum la Bayern Munchen.

În actualul sezon, Ongenda a evoluat în cinci meciuri, în care a oferit două pase de gol, pentru Apollon. Ultimul meci jucat de el datează din 12 noiembrie, când a fost titular în partida Apollon – Akritas (2-0).

Mijlocaşul francez va purta la Rapid numărul 35, acelaşi cu care a evoluat şi pentru PSG.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...