Hansi Flick (FC Barcelona), „mândru” de reacţia elevilor săi în meciul cu Bayern Munchen (4-1)

Data:

Hansi Flick, antrenorul echipei FC Barcelona, s-a declarat „mândru” de modul în care elevii săi au reacţionat în meciul cu Bayern Munchen (4-1), disputat marţi seara în Liga Campionilor la fotbal.

„Sunt mândru de modul în care echipa a revenit după ce a fost egalată. A fost important pentru noi, după al doilea gol, să ne recâştigăm încrederea în felul în care jucăm. De asemenea, trebuie să felicit modul în care am transformat ocaziile. Sunt fericit, pentru că este o echipă tânără şi când lucrurile devin puţin mai grele, dăm dovadă de curaj pentru a reveni şi a continua să jucăm în felul nostru”, a declarat Flick.

„Sunt bucuros să fac parte din această echipă. Nu trebuie să ne gândim la trecut, ci mai degrabă să privim la prezent. Avem o echipă tânără, cu multă calitate, iar astăzi am văzut că echipa este pregătită să joace cu multă intensitate în cele 90 de minute”, a adăugat tehnicianul german.

Flick a amintit că „sezonul este la început şi mai este un drum lung de parcurs”. „Sâmbătă avem un meci dificil împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din lume (Real Madrid), dar cu această performanţă se pot realiza multe lucruri. Este ceea ce sperăm. Sunt foarte mulţumit de rezultat şi de disponibilitatea echipei de a învăţa”, a adăugat el.

FC Barcelona a învins-o pe Bayern Munchen cu 4-1, printr-o triplă a brazilianului Raphinha şi un gol marcat de polonezul Robert Lewandowski (36). Pentru bavarezi a punctat atacantul englez Harry Kane (18).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...