Handbal masculin: CSM Constanţa a cucerit Cupa României

Data:

CSM Constanţa a cucerit Cupa României la handbal masculin, după ce a învins-o pe CS Minaur Baia Mare cu scorul de 24-23 (12-10), duminică, în finala găzduită de Sala ”Lascăr Pană” din Baia Mare, scrie Agerpres.

Echipa de la malul Mării Negre şi-a trecut în palmares al şaptelea său trofeu în Cupa României (2006, 2011, 2012, 2013, 2014, 2018, 2023), în timp ce Minaur rămâne cu şase (1978, 1983, 1984, 1989, 1999, 2015).

Meciul a fost echilibrat, iar în prima repriză niciuna dintre echipe nu a reuşit să aibă un avantaj mai mare de două goluri, la pauză fiind 12-10 pentru oaspeţi. În repriza secundă, Minaur, vicecampioana României în acest sezon, a reuşit să întoarcă scorul, la 17-15, dar CSM s-a desprins apoi la 23-19, câştigând cu 24-23, după ce băimărenii au marcat ultimele trei goluri ale partidei.

Pentru învingători au înscris Valentino Ravnic 5 goluri, Ionuţ Nistor Ioniţă 5, Strahinja Stankovic 4, Vitali Komogorov 3, Andrei Valeriu Drăgan 3, Zoran Nikolic 2, Irakli Cikovani 1, Gabriel-Cristian Ilie 1. Portarul Dan Vasile a apărat 15 aruncări.

Golurile echipei Minaur au fost reuşite de Milan Kotrc 6, Călin-Mihai Căbuţ 4, Stefan Vujic 3, Viorel Fotache 3, Anderson Da Silva Molino 2, Stevan Vujovic 2, Robert Nagy 1, Erik Leonard Pop 1, Tomas Cip 1.

În finala mică, CSU din Suceava a dispus de CSM Bucureşti cu scorul de 35-29, condusă de Daniel Stanciuc, autor a 8 goluri. Tudor Botea s-a remarcat de la ”tigri”, cu 10 goluri.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

David Popovici a strâns 173.000 de euro pentru o campanie caritabilă prin donarea echipamentului purtat la JO de la Paris

Campionul olimpic, mondial şi european la înot David Popovici a strâns 173.000 de euro în cadrul campaniei "Ambasador...

Arbitrul român Istvan Kovacs, favorit să conducă finala Ligii Campionilor

Arbitrul român Istvan Kovacs este favorit să conducă finala Ligii Campionilor la fotbal, dintre Paris Saint-Germain şi Inter...

Belgianul Kevin De Bruyne, în vizorul echipelor Napoli şi Liverpool

Mijlocaşul belgian Kevin De Bruyne, aflat la final de contract cu Manchester City, este dorit de rivala FC...

Xavi ar fi încântat să antreneze în Premier League

Fostul jucător şi antrenor al echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi Hernandez, a declarat că i-ar plăcea să...