Echipa Franţei a câştigat Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia după ce a învins Norvegia cu scorul de 31-28 (20-17), în finala desfăşurată duminică la Herning (Danemarca), scrie Agerpres.
Franţa, campioana olimpică en titre, şi-a trecut în palmares al treilea său titlu mondial, după cele din 2003 şi 2017.
A fost pentru a cincea oară când cele două echipe s-au înfruntat în finala Campionatului Mondial, bilanţul acestor dueluri fiind de 3-2 pentru scandinave, care au devenit campioane în 1999, 2011 şi 2021. Norvegia rămâne cu patru titluri mondiale în palmares, unul fiind obţinut în 2015, în faţa Olandei.
Franţa învinsese Norvegia şi în grupa principală, cu 24-23.
În prima repriză a finalei, Norvegia a condus la două goluri (7-5, 8-6, 9-7), dar Franţa a revenit şi a intrat la pauză cu un avans de trei goluri, 20-17. În partea secundă, scandinavele s-au apropiat la un singur gol (26-25), dar ”Les Bleues” au gestionat bine ultima parte, câştigând cu 31-28.
Pentru Franţa au marcat Léna Grandveau 5 goluri, Tamara Horacek 5, Chloé Valentini 4, Orlane Kanor (CS Rapid Bucureşti) 4, Sarah Bouktit 3, Estelle Nze Minko 3, Laura Flippes (CSM Bucureşti) 2, Alicia Toublanc 2, Pauletta Foppa 1, Lucie Granier 1, Méline Nocandy 1.
Laura Glauser (CSM Bucureşti) a reuşit 4 intervenţii (20%), iar Hatadou Sako a avut tot 4 (25%).
Golurile echipei nordice au fost înscrise de Nora Mork 8, Stine Bredal Oftedal 6, Henny Ella Reistad 5, Camilla Herrem 4, Camilla Herrem 2, Ingvild Kristiansen Bakkerud 2, Maren Nyland Aardahl 1.
Silje Margaretha Solberg a reuşit 2 intervenţii (13%), iar Katrine Lunde 7 (30%).
Meciul a fost arbitrat de slovenii Bojan Lah şi David Sok.
Medaliile de bronz au fost obţinute de Danemarca, victorioasă cu scorul de 28-27 (10-12) în finala mică disputată contra Suediei, tot la Herning.
Suedia a avut 24-23 în repriza secundă, dar gazdele au reuşit să încline balanţa în final.
Anne Mette Hansen, Mie Enggrob Hojlund şi Kristina Jorgensen au reuşit câte 5 goluri pentru daneze. Linn Blohm şi Olivia Mellegard ai înscris câte 7 goluri pentru suedeze.
Pe cinci s-a clasat Olanda, care a dispus de Germania cu 30-26 în meci de clasament, iar Muntenegru a ocupat locul 7, după 28-24 cu Cehia.
România s-a clasat pe locul 12 la acest Campionat Mondial.
AGERPRES