Handbal feminin: Crina Pintea şi-a prelungit contractul cu CSM Bucureşti

Data:

Handbalista Crina Pintea şi-a prelungit, miercuri, contractul cu echipa CSM Bucureşti, pentru încă doi ani, au anunţat reprezentanţii clubului din Capitală, pe site-ul oficial, scrie Agerpres.

„Clubul Sportiv Municipal Bucureşti are o nouă veste bună pentru fanii săi: pivotul naţionalei Crina Pintea rămâne ‘tigroaică’ încă doi ani. Cel mai bun pivot al EHF Champions League, cel mai bun pivot al unui Campionat European, cel mai bun pivot al campionatului francez, cea mai bună handbalistă din România. Sunt câteva dintre distincţiile adunate de-a lungul timpului de Crina Pintea, jucătoare de bază a CSM Bucureşti”, se arată în comunicatul CSM Bucureşti.

„Am ales să fac parte din familia CSM pentru încă două sezoane. Mă simt bine şi sunt încântată să mă aflu aici. Cred în acest proiect şi sunt convinsă că împreună ne putem îndeplini obiectivele. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să mă bucur în continuare de handbal”, a declarat Crina Pintea.

Pivotul de 33 de ani şi-a început cariera de senioare la Zalău, apoi a continuat în Europa la cluburi precum Thuringer, Paris 92 şi Gyor. Cu echipa maghiară a câştigat EHF Champions League şi a fost inclusă în All-Star Team-ul competiţiei. În 2018 a făcut parte din echipa ideală a Campionatului European, competiţie la care România a jucat finala mică.

CSMB a anunţat recent prelungirea contractului Cristinei Neagu, cu un an, precum şi transferul extremei stânga daneze Emma Friis, de la Ikast, care va juca din vara viitoare.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...