Hagi (Farul) – Cu CFR e un meci pe care nu trebuie să-l jucăm, ci să-l câştigăm

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi nu trebuie să joace meciul cu CFR Cluj din semifinalele Cupei României, ci să-l câştige.

„E o competiţie în care am ajuns sus, acum vrem să dăm în continuare tot ce avem mai bun. Cu CFR e un meci care te poate duce într-o finală. E un meci pe care nu trebuie să-l jucăm, ci să-l câştigăm. Cum? Vom vedea mâine”, a menţionat tehnicianul.

„Întâlnim o echipă foarte, foarte bună, care e în formă, care a marcat mult şi practică un fotbal vertical, foarte bun. Îl ştim pe Dan Petrescu, el a construit din nou o echipă bună, care joacă fotbal. Aşa că va fi foarte greu pentru noi din toate punctele de vedere. Dar nimic nu e imposibil. Aşa că mergem încrezători acolo. Vrem să jucăm un fotbal complet pentru a avea aspiraţii la finală. Sper să fiu şi eu inspirat şi la final noi să fim cei victorioşi”, a adăugat el.

Hagi este de părere că formaţia sa poate câştiga, chiar dacă adversarii au avantajul terenului propriu.

„CFR e o echipă bună, cu jucători valoroşi, cu un buget bun… dar până la urmă nu joacă banii. Şi noi avem potenţialul nostru, aşa că trebuie să mergem încrezători la Cluj că putem câştiga. Noi ne cunoaştem foarte bine, şi sistemele, şi jocul… nu pot fi surprize. Ei au un mic avantaj că joacă acasă. Oricum, cu Dan trebuie să câştigi mereu mijlocul terenului. Altfel e greu să avem pretenţii acolo”, a spus el.

Întrebat ce părere are despre întâlnirea cu Louis Munteanu, fostul său jucător, în prezent legitimat la CFR Cluj, Hagi a răspuns în glumă: „Sper să nu joace. Ar fi cel mai bine să fie obosit”.

Echipa de fotbal Farul Constanţa întâlneşte formaţia CFR Cluj, joi, de la ora 20:30, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, într-o partidă contând pentru semifinalele Cupei României.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet feminin: Franţa a debutat cu dreptul la EuroBasket 2025

Selecţionata Franţei, medaliată cu bronz în 2023, a debutat cu dreptul la Campionatul European de baschet feminin -...

Antrenorul Sergio Conceicao, dorit de echipa saudită Al-Nassr, după refuzul lui Luciano Spalletti

Portughezul Sergio Conceicao, fostul antrenor al echipei italiene de fotbal AC Milan, este dorit de formaţia saudită Al-Nassr,...

FC Barcelona a ajuns la un acord de principiu cu Nico Williams

FC Barcelona a ajuns la un acord de principiu cu internaţionalul spaniol Nico Williams în vederea transferului acestuia...

Liverpool vrea să-l transfere pe atacantul suedez Alexander Isak

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei la fotbal, a demarat demersurile pentru achiziţionarea atacantului suedez Alexander Isak...