Guvernul francez ar putea interzice disputarea meciurilor în nocturnă „din această iarnă”, în cadrul unui plan de sobrietate energetică, un anunţ a cărui bază ecologică este contestată, dar cu un impact economic incontestabil pentru sector, scrie AFP, citat de Agerpres.
Marile infrastructuri sportive consumă multă energie. Pentru cele mai impunătoare, ocupate de cluburi profesioniste, „este aproape ca un orăşel când vine vorba de iluminat”, afirmă directorul biroului de design Sarese, Maxime Van der Ham. „Însă grosul consumului (pe plan naţional) nu este deloc acolo (…). Marile stadioane nu sunt foarte foarte numeroase” şi funcţionează la turaţie maximă doar în zilele de meci şi la evenimente excepţionale, cum sunt concertele, a adăugat el.
Mai ales că sectorul a făcut deja „economii între 25% şi 33%” prin trecerea la iluminatul cu LED-uri la mijlocul anilor 2010. Aproape toate stadioanele echipelor de fotbal din primele două divizii sunt echipate cu aşa ceva.
Guvernul ar putea cere totuşi ca ecosistemul sportului francez să facă un efort suplimentar, interzicând meciurile disputate în nocturnă, în cadrul unui „plan de adaptare a practicii sportive la schimbarea climatică”. Ministrul Sportului, Amelie Oudea-Castera, a menţionat acest subiect într-un interviu acordat pe 26 iulie.
„Baza energetică este aproape inexistentă”, în măsura în care consumul nu se limitează doar la perioada în care are loc un meci, a indicat Van der Ham. „Difuzarea meciurilor necesită o mulţime de ajustări şi, prin urmare, pornirea (proiectoarelor) cu mult înainte”, pentru a oferi camerelor o luminozitate uniformă şi fixă, care este imposibil de obţinut fără lumina artificială, spune el.
Proiectoarele funcţionează astfel la capacitate maximă încă de după-amiază, iar interzicerea meciurilor pe timp de noapte nu ar face posibilă economisirea la iluminatul terenurilor.
Ar fi vorba mai ales de „deplasarea” vârfului de consum în mijlocul zilei, când riscurile unor carenţe, mai ales în timpul zilei, sunt mai scăzute.
Există şi soluţii pentru a reduce factura, cum ar fi gradarea intensităţii luminoase. A nu lumina în timpul zilei, puţin seara, intens noaptea.
Producătorii meciurilor (ligile) şi difuzorii (televiziunile) ar trebui să revadă caietul de sarcini şi să se adapteze bulversării calendarului, punându-se astfel problema expunerii mediatice.
„Valoarea contractuală a drepturilor TV ar fi afectată”, a declarat un specialist în economia sportului, Pierre Rondeau. Potrivit lui, „s-ar putea presupune că meciurile de după-amiază devin prime time pentru publicul asiatic şi fac posibilă creşterea drepturilor TV internaţionale”.
Un alt specialist, Christophe Lepetit, a avertizat că această posibilitate „nu trebuie limitată la sportul profesionist”.
„În fiecare weekend au loc peste tot în Franţa nenumărate meciuri în nocturnă, de la cele mai mici competiţii la nivel departamental până la cele mai înalte eşaloane”, a spus el.
În plus, amatorii, care au adesea un serviciu în timpul zilei, trebuie să se antreneze seara, spre deosebire de profesioniştii care se pregătesc mai mult la lumina zilei.
Prin interzicerea meciurilor în nocturnă, „ar fi condamnat un întreg ecosistem unde se amestecă sportul profesionist şi cel amator”, a avertizat însă Pierre Rondeau, care a cerut să nu se recurgă la „un dictat”.
Sursa: Agerpres