Grupul britanic Ineos, candidat oficial la cumpărarea clubului Manchester United

Data:

Grupul britanic Ineos, specializat în sectorul chimiei şi proprietar al cluburilor de fotbal OGC Nice şi FC Lausanne-Sport, şi-a anunţat candidatura pentru cumpărarea echipei engleze Manchester United, a anunţat presa britanică, citată de AFP și Agerpres.

„Am intrat formal în acest proces”, a indicat pentru BBC un purtător de cuvânt al grupului controlat de Jim Ratcliffe, unul din oamenii cei mai bogaţi din Marea Britanie şi care este primul care şi-a anunţat oficial intenţia.

Nu este decât prima etapă dintr-un lung proces condus de banca de afaceri Raines, mandatată de proprietarii americani ai clubului, familia Glazer.

Diferitele părţi vor intra într-o fază de negocieri confidenţiale şi de examinare a conturilor, înainte ca ofertele formale să fie depuse luna viitoare pentru o tranzacţie care va fi finalizată la sfârşitul sezonului.

Suporter declarat al lui Manchester United, Ratcliffe şi-a manifestat deja interesul pentru Manchester United în mai multe rânduri, chiar dacă a încercat să pună mâna pe clubul Chelsea, cedat în final în luna mai unui consorţiu american pentru 4,2 miliarde de lire sterline, un record.

În luna august, înainte chiar ca familia Glazer, proprietara americană a lui Manchester United, să pună în vânzare clubul spre surprinderea generală, un purtător de cuvânt al Ineos a afirmat că omul de afaceri va fi „cu siguranţă un potenţial cumpărător”.

Proprietarii lui Manchester United au anunţat punerea în vânzare pe 22 noiembrie, la câteva zeci de minute de la anunţul rezilierii contractului starului portughez Cristiano Ronaldo.

Ei speră oferte de ordinul a 5 miliarde de lire sterline, o valoare record.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...