Goncalo Ramos, autorul unei triple pentru Portugalia, nu-şi imagina că va fi titular

Data:

Atacantul portughez Goncalo Ramos, autor al unei triple în meciul cu Elveţia (6-1), disputat la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, a declarat că nu îşi imagina vreodată că va fi titularizat în locul lui Cristiano Ronaldo şi va marca atâtea goluri, notează EFE, citată de Agerpres.

”Sincer, nu am simţit vreo presiune specială. Cristiano este căpitanul nostru, el face ce face de fiecare dată: ne motivează, ne încurajează. Mi-a oferit susţinerea lui ca şi toată lumea. Nu mi-am deschis toate mesajele primite, dar părinţii şi cei mai buni prieteni m-au sunat, am vorbit cu ei şi cu antrenorul, toţi m-au susţinut. Am făcut un meci foarte bun şi va trebui să-l repetăm şi cu Marocul (în sfertul de finală de sâmbătă – n.red.). Nu am visat niciodată la un eveniment precum cel de marţi seara, nu m-am gândit niciodată că voi fi titular şi că voi marca trei goluri în primul meu meci ca titular, eu voiam doar să joc. Acum înfruntăm Marocul la 100% pentru a încerca să trecem în semifinale”, a declarat Ramos, 21 ani, atacantul echipei Benfica Lisabona.

Selecţionata Portugaliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a surclasat echipa Elveţiei cu scorul de 6-1 (2-0), marţi seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în ultimul meci din optimile de finală.

Portugalia, campioana europeană din 2016, nu mai reuşise să treacă de optimi la Cupa Mondială din 2006, când a ajuns până în semifinale.

În sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2022, Elveţia va înfrunta formaţia Marocului, care a reuşit să elimine marţi echipa Spaniei, la loviturile de departajare (3-0). Meciul va avea loc pe 10 decembrie (Al Thumama Stadium – Doha, 17:00).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...