Golf: Donald Trump i-a primit pe responsabilii circuitelor LIV şi PGA pentru a relansa fuziunea lor

Data:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a întâlnit joi cu Tiger Woods şi cu responsabilii circuitelor rivale din golful profesionist PGA şi LIV, ceea ce ar putea constitui o etapă majoră spre reunificarea acestui sport, informează AFP.

Alături de Woods, la întâlnirea de la Casa Albă au participat comisarul PGA Tour, Jay Monahan, şi colegul său Adam Scott, director al consiliului de administraţie al PGA Tour, precum şi Yasir Al-Rumayyan, guvernatorul Fondului de Investiţii Publice (PIF) al Arabiei Saudite, susţinătorul LIV Golf Tour.

„Am avut nişte discuţii interesante”, a declarat Donald Trump, fără să ofere detalii. Întâlnirea de joi a fost a doua din această lună desfăşurată la Casa Albă pe această temă, Monahan şi Scott au participat, de asemenea, şi la prima reuniune din 4 februarie.

„Cred că lucrurile se vor îmbunătăţi rapid. Ne vom asigura că acest joc merge în direcţia corectă. Fanii vor ca toţi cei mai buni jucători să joace împreună şi vom face acest lucru să se întâmple”, a spus la rândul său Tiger Woods, marea vedetă a golului profesionist, cu 15 titluri majore în palmares.

LIV a atras mai multe nume mari din PGA Tour cu premii în bani extrem de generoase, de la începuturile sale în 2022, iar PGA a răspuns interzicând jucătorii din acel circuit rival de la evenimentele sale.

Drept urmare, cei mai buni jucători din PGA şi LIV concurează acum doar în turnee majore, precum Mastersul sau Openul Britanic.

În iunie 2023, o reuniune a fost anunţată de ambele părţi, spre surprinderea tuturor, dar la 14 luni de la termenul pentru un acord final, acesta încă nu a fost pus în aplicare.

Dacă o fuziune va avea loc, PIF ar investi aproximativ 1,5 miliarde de dolari în PGA Tour Enterprises, dar oficialii Departamentului de Justiţie se tem că o astfel de mişcare ar încălca legile americane.

În acest context ar putea interveni Donald Trump, al cărui grup deţine cincisprezece parcursuri de golf, situate în principal în Statele Unite, care găzduiesc evenimente PGA şi LIV.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Herbert Hainer îl vede pe Thomas Muller drept viitor preşedinte al clubului Bayern Munchen

Herbert Hainer, preşedintele clubului de fotbal Bayern Munchen, consideră că atacantul Thomas Muller îl poate înlocui în această...

Arina Sabalenka termină sezonul pe primul loc în clasamentul WTA

Belarusa Arina Sabalenka va termina sezonul pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA),...

Lewandowski a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona în meciul cu Celta Vigo (4-2)

Atacantul polonez Robert Lewandowski a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona în partida câştigată în deplasare de echipa...

Paris Saint-Germain, învingătoare la Lyon (3-2), revine pe primul loc în Ligue 1

Paris Saint-Germain, campioana en titre a Franţei la fotbal, a învins in extremis, cu scorul de 3-2, formaţia...