Gimnastică ritmică: Cupa Mondială, la Sofia, între 12 şi 14 aprilie

Data:

Cele mai bune sportive din lume vor lua parte la Cupa Mondială de gimnastică ritmică 2024 la Sofia, a declarat Federaţia bulgară de gimnastică ritmică (BRGF) într-o conferinţă de presă, informează BTA, scrie Agerpres.

Competiţia se va desfăşura în Arena Sofia între 12 şi 14 aprilie.

Bulgaria va fi reprezentată de Boriana Kalein, Stiliana Nikolova şi un ansamblu feminin, din care fac parte Magdalina Minevska, Sofia Ivanova, Kamelia Petrova, Racel Stoianov şi Margarita Vasileva.

Un total de 55 de sportive în probele individuale, din 42 de ţări, şi 13 ansambluri vor concura la Sofia.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, Morinari Watanabe, va fi un invitat special la Cupa Mondială.

Vicepreşedinta BRGF, Neviana Vladinova, s-a arătat încântată că elita mondială a acestui sport se reuneşte la Sofia pentru încă un an. Ea a menţionat că anul acesta este un an olimpic, astfel încât competiţia va fi foarte puternică. Doar campioana mondială Darja Varfolomeev (Germania) şi ansamblurile Chinei nu vor participa la competiţie, a adăugat ea.

Tot luni, conducerea BRGF a semnat un acord de parteneriat cu UNICEF, iar fondurile obţinute din vânzarea biletelor pentru probele de vineri vor fi donate unor organizaţii de caritate.

În perioada 4-7 aprilie, în sala din Sofia va avea loc un turneu internaţional de gimnastică ritmică. La el vor lua parte reprezentantele a 36 de ţări, printre care 90 de fete din 45 de echipe şi 85 de femei. În premieră va avea loc şi un concurs pentru ansambluri. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Charalambous (FCSB), înainte de partida cu Feyenoord – Echipa care va câştiga mâine va avea şanse să continue

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu...

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...