Gheorghe Popescu, după înfrângerea cu Muntenegru: „E ruşinos, aceşti băieţi au arătat ca o echipă de amatori”

Data:

Fostul căpitan al primei reprezentative, Gheorghe Popescu, a declarat că înfrângerea României în deplasare cu Muntenegru cu scorul de 2-0, în primul meci din Liga Naţiunilor, este ruşinoasă şi a precizat că jucătorii conduşi de Edward Iordănescu au arătat ca o echipă de amatori, potrivit Agerpres.

„Eu sincer nu ţin minte un meci mai slab al echipei naţionale. Vă spun sincer, chiar nu îmi aduc aminte de un meci mai slab. Singurul cuvânt care îmi vine în minte este ‘ruşinos’. Băieţii ăştia au arătat ca o echipă de amatori în seara asta. E clar că nu merită să îmbrace tricoul echipei naţionale. Alţii, să vină alţii, pentru că noi cu aceşti jucători am pierdut calificări. Rezultatul cu aceştia îl ştim toţi: calificări pierdute. Eu aş putea să îi dau un 5 lui Raţiu, în rest corigenţi toţi. Decât să vii şi să te prezinţi aşa la echipa naţională, mai bine stai acasă”, a spus Popescu la postul Prima TV.

„În seara aceasta nu ne-a bătut Muntenegru, ne-am bătut singuri, pentru că nu ne-au pus cu adevărat sub presiune. Muntenegru a fost o echipă care părea să se mulţumească în final cu un 0-0. Din păcate noi nu i-am lăsat să-şi ducă la bun sfârşit această dorinţă. Îmi este foarte, foarte greu să comentez un meci pierdut cu Muntenegru, o ţară care este cât Clujul, cu studenţii care vin din afară la studii”, a adăugat Gheorghe Popescu, în prezent preşedinte al clubului Farul Constanţa.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedri (FC Barcelona) a revenit la antrenamente după accidentarea din urmă cu o lună

Mijlocaşul Pedro Gonzalez "Pedri", indisponibil după ce a suferit o accidentare în urmă cu o lună pe Santiago...

Oscar Piastri (McLaren) spune că nu îl va ajuta pe coechipierul Lando Norris să câştige titlul mondial

Pilotul australian de Formula 1 Oscar Piastri a spus că subiectul referitor la sprijinul pe care i l-ar...

Mbappe, al patrulea jucător al lui Real Madrid ce marchează patru goluri într-un meci de Liga Campionilor

Kylian Mbappe este al patrulea fotbalist al lui Real Madrid care marchează patru goluri într-un meci de Liga...

Lautaro Martinez a fost ‘furios’ pe Chivu după ce a fost înlocuit, crede o legendă a lui Inter

Lautaro Martinez cu siguranţă nu a fost încântat să fie înlocuit în meciul din deplasare de miercuri cu...