Antrenorul echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Universitatea Cluj a devenit oglinda tehnicianului Neluţu Sabău, foarte disciplinată tactic, şi că formaţia sa va avea un meci greu vineri, în etapa a 29-a a Superligii, anunță Agerpres.
„La U Cluj, de când a venit, Neluţu Sabău a adus o disciplină, e o echipă care absoarbe bine orice sistem, este disciplinată în teren. E o echipă care face ambele faze. Sabău a fost unul dintre cei mai serioşi jucători care au trecut pe la echipa naţională, un mijlocaş foarte talentat căruia îi plăcea să facă ambele faze foarte bine, şi echipa lui, U Cluj, este oglinda lui. De asta cred că ne va aştepta un meci greu. Trebuie să stăm tactic foarte bine, să fim inspiraţi, atât ofensiv, cât şi defensiv, pentru a putea să ne batem pentru cele trei puncte şi să revenim la Constanţa victorioşi. Chiar dacă e al treilea meci într-o săptămână, trebuie să găsim soluţii. Important e să ne bucurăm la finalul meciului”, a declarat Hagi.
El spune că nu contează foarte mult starea gazonului de pe Cluj Arena, considerând că jucătorii săi trebuie să se adapteze: „Trebuie să ne adaptăm, indiferent de condiţiile terenului. Pe mine nu mă interesează aspectul ăsta, chiar dacă este un detaliu de care trebuie să ţinem cont”.
Hagi nu este interesat de faptul că echipa sa nu a primit gol în ultimele etape, fiind preocupat mai mult de golurile pe care reuşeşte să le marcheze.
„Vrem să creăm la Constanţa o mentalitate de învingători, dar asta nu se poate face de azi pe mâine. Cu siguranţă suntem pe drumul foarte bun. Noi jucăm la victorie fiecare meci, acesta este idealul. Pe mine nu mă interesează să nu luăm gol, pe mine mă interesează să marcăm, pentru că dacă marchezi câştigi meciul şi eşti campion. Dacă nu, cu 0-0 nu eşti campion. Eu văd lucrurile altfel, din experienţa mea, echipele care marchează foarte mult ies campioane, pentru că trebuie să câştigi meciurile. Apărarea îţi garantează un 0-0, dar după aia trebuie să marchezi. Pe mine mă interesează să marcăm un gol mai mult ca adversarul”, a completat Hagi.
Tehnicianul a afirmat că echipa sa nu este favorită în niciun meci, indiferent de adversar, dar are nişte principii de la care nu se abate: „Noi nu ne simţim favoriţi cu nimeni, tratăm meciurile la fel, dar avem identitatea noastră şi ne dorim ca la fiecare meci să dominăm, să ne impunem ritmul şi intensitatea jocului. Cu această mentalitate lucrăm în fiecare zi, aceasta este filozofia noastră. De la mic la mare aveam această identitate construită”.
Farul Constanţa va întâlni formaţia Universitatea Cluj, vineri, în deplasare, de la ora 20:00, într-o partidă din cadrul etapei a 29-a a Superligii, penultima a sezonului regulat.
Sursa: Agerpres