Guvernul federal al Germaniei va aproba miercuri o rezoluţie pentru ca un oraş din această ţară să aspire la organizarea Jocurilor Olimpice din 2040, a dezvăluit ZDF, al doilea post public german de televiziune, citat de agenţia EFE.
Potrivit surse respective, deşi ideea iniţială a fost să se încerce găzduirea Jocurilor Olimpice din 2036, care coincid cu centenarul primei Olimpide germane, care a avut loc la Berlin, faptul că acestea evocă memoria Germaniei naziste ar fi convins autorităţile politice ale ţării să caute „o dată ulterioară”.
ZDF adaugă că în următorul buget vor fi alocate 2,2 milioane de euro pentru procesul de candidatură.
La rândul ei, Confederaţia sportivă olimpică germană (DOSB) vrea să decidă traseul de urmat pentru pregătirea candidaturii la adunarea sa generală din 7 decembrie.
„Cu siguranţă, în prima jumătate a anului 2025 vom explica cine este solicitantul, ce facem şi cum vom merge mai departe”, a declarat sâmbătă pentru postul public preşedintele DOSB, Thomas Weikert.
În luna aprilie, Thomas Weikert şi secretarul general al organizaţiei, Torsten Burmester, s-au întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz şi cu ministrul de Interne, Nancy Faeser, pentru a căuta un eventual sprijin din partea guvernului, aparent cu un rezultat pozitiv.
ZDF a concluzionat că oraşele Berlin, Hamburg, Leipzig şi Munchen, împreună cu regiunea Rin-Ruhr şi-au exprimat interesul faţă de eventuale Jocuri Olimpice şi Paralimpice în Germania, deşi dorinţa de a avea loc la Berlin figurează chiar şi în acordul coaliţiei partidelor care alcătuiesc guvernul.
AGERPRES