Germania, fără Musiala la turneul Final Four al Ligii Naţiunilor

Data:

Selecţionata de fotbal a Germaniei nu va putea conta pe starul Jamal Musiala. la turneul Final Four al Ligii Naţiunilor, conform lotului anunţat joi de selecţionerul Julian Nagelsmann, dar sunt de remarcat revenirile portarului Marc-André ter Stegen şi playmaker-ului Florian Wirtz, transmite AFP.

Nagelsmann a anunţat un lot de 26 de jucători, din care lipsesc o serie de piese de bază din cauza accidentărilor.

Germania va juca în semifinale contra Portugaliei, pe 4 iunie, la Munchen, dar fără Musiala, care a suferit o ruptură musculară la coapsa stângă la începutul lunii aprilie, iar acum nu este suficient refăcut. În lot nu se află nici fundaşul Nico Schlotterbeck (meniscul stâng), care va lipsi de pe gazon mai multe luni, şi nici fundaşul Antonio Rudiger, care s-a operat la genunchiul stâng.

În schimb, sunt de remarcat revenirile lui Marc-André ter Stegen, Florian Wirtz şi Niclas Fullkrug, faţă de lotul din martie, pentru sfertul de finală cu Italia (5-4 la general).

Grav accidentat la începutul sezonului (ruptură a tendonului rotulian la genunchiul drept), ter Stegen a revenit şi a apucat deja să joace două meciuri pentru FC Barcelona de la începutul lunii.

Wirtz s-a accidentat la glezna dreaptă la sfârşitul lunii martie, dar a jucat finalul de sezon pentru Bayer Leverkusen.

Atacantul Fullkrug a avut un sezon presărat de accidentări (tendonul lui Ahile, ischiogambieri), dar a revenit pe gazon la începutul lunii aprilie în tricoul lui West Ham.

Au fost convocaţi în premieră atacantul Nick Woltemade (VfB Stutgart), în vârstă de 23 ani, una dintre revelaţiile sezonului în Bundesliga, precum şi mijlocaşul Tom Bischof (19 ani), care va juca din iulie la Bayern Munchen.

Germania va găzdui turneul Final Four al Ligii Naţiunilor, la Munchen şi Stuttgart.

În semifinale, Germania va primi replica Portugaliei, pe 4 iunie, la Munchen, iar Spania, campioana mondială en titre, va juca împotriva Franţei, vicecampioana mondială, o zi mai târziu, la Stuttgart. Finala mică va avea loc pe 8 iunie, la Stuttgart, în aceeaşi zi fiind programată şi finala, la Munchen.

Lotul convocat de Nagelsmann:
portari: Oliver Baumann (Hoffenheim), Alexander Nubel (VfB Stuttgart), Marc-André ter Stegen (FC Barcelona/Spania);

fundaşi: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Yann Bisseck (Inter Milano/Italia), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstaedt (Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen);

mijlocaşi: Karim Adeyemi (Borussia Dortmund), Nadiem Amiri (Mainz), Tom Bischof (Hoffenheim), Serge Gnabry (Bayern Munchen), Leon Goretzka (Bayern Munchen), Robin Gosens (Fiorentina/Italia), Pascal Gross (Borussia Dortmund), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Leroy Sane (Bayern Munchen), Angelo Stiller (VfB Stuttgart), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen);

atacanţi: Niclas Fullkrug (West Ham/Anglia), Deniz Undav (VfB Stuttgart), Nick Woltemade (VfB Stuttgart).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a stabilit preţul lui Vinicius la 150 de milioane de euro

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a stabilit un preţ de 150 de milioane de euro pentru atacantul...

Taylor Fritz l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 6 mondial, l-a învins luni pe Lorenzo Musetti, numărul 9 mondial, în două...

Portarul belgian Thibaut Courtois, indisponibil pentru meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein

Portarul Thibaut Courtois s-a accidentat în ultima partidă a lui Real Madrid şi a devenit indisponibil pentru următoarele...

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...