Germania cere UEFA excluderea Belarus din calificările pentru EURO 2024

Data:

Germania, ţara care va găzdui turneul final al EURO 2024, a cerut UEFA să excludă Belarus din cauza sprijinului său acordat invaziei ruse în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, scrie AFP, citată de Agerpres.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, ministrul german de Interne, Nancy Faeser, solicită suspendarea oficialilor ruşi şi belaruşi din organismul fotbalistic european, potrivit informaţiilor din săptămânalul Der Spiegel, confirmate de purtătorul de cuvânt al ministerului.

Organismul de conducere al fotbalului european a exclus Rusia după agresiunea asupra Ucrainei.

Dar pentru ministrul german de interne, scrie AFP, nu este suficientă doar excluderea Rusiei, ci e nevoie de aceeaşi măsură şi pentru aliatul său, Belarus.

„Lumea sportului trebuie să se ridice la înălţime şi să adopte o poziţie unită împotriva acestei forme de nerespectare a drepturilor omului”, arată Faeser.

Tragerea la sorţi pentru calificările la EURO 2024 va avea loc pe 9 octombrie, la Frankfurt. Zece stadioane germane vor găzdui meciurile turneului final, inclusiv emblematicul Stadion Olimpic din Berlin şi Allianz Arena din Munchen.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...