Gavril Balint: „Sută la sută Steaua va fi în Liga I, probabil legea se va schimba”

Data:

Fostul fotbalist Gavril Balint, prezent duminică la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 36 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a declarat că CSA Steaua, aflată acum în Liga a II-a, va promova în cele din urmă în Liga I deoarece Legea Sportului, cea care interzice participarea în ligile profesioniste a cluburilor de drept public, va fi schimbată, potrivit Agerpres.

„Când va fi în Liga I cu siguranţă vor fi şi mai mulţi suporteri. Sută la sută Steaua va fi în Liga I. Din păcate azi există o lege… dar eu cred că în sport cel care merită şi e cel mai bun să câştige. Asta e singura regulă a sportului. Dar, ştiţi cum e, aşa e legea, care însă probabil se va schimba”, a afirmat Balint.

Fostul său coleg de echipă Marius Lăcătuş nu înţelege de ce sunt preferate în Liga I cluburile cu mari probleme financiare în detrimentul celor cu tradiţie în fotbalul românesc.

„Dacă astea sunt legile, trebuie să le respectăm. Dacă sunt bune sau rele, să comenteze alţii. Dar probabil că e mai plăcut aşa, să vedem echipe în Liga I care au puncte minus în clasament, probabil e mai frumos să promoveze echipe care sunt în insolvenţă şi au datorii… atâta timp cât nu se face ceva să intre în Liga I echipe cu tradiţie, care au posibilităţi şi baze sportive, ne întrebăm de ce oare se întâmplă ce se întâmplă în Liga I”, a precizat Lăcătuş.

Echipa de fotbal CSA Steaua ocupă în prezent locul 4 în Liga a II-a, poziţie care ar trebui să îi permită să dispute un baraj de promovare. Conform Legii Sportului cluburile de drept public, finanţate de la bugetul de stat, cum este cazul Stelei, nu au dreptul să promoveze în Liga I, competiţie unde sunt acceptate doar cele organizate ca persoane juridice de drept privat.

Jucătorii echipei de fotbal Steaua din 1986, printre care s-au aflat Gavril Balint şi Marius Lăcătuş, au sărbătorit, duminică, aniversarea a 36 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni alături de suporteri la meciul pe care formaţia Clubului Sportiv al Armatei l-a disputat cu Unirea Slobozia (scor 2-0) în etapa a 9-a play-off-ului Ligii a II-a pe stadionul din Bulevardul Ghencea.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

  1. […] Fostul fotbalist Gavril Balint, prezent duminică la evenimentul organizat cu ocazia aniversării a 36 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a declarat că CSA Steaua, aflată acum în Liga a II-a, va promova în cele din urmă în Liga I deoarece Legea Sportului, cea care interzice participarea în ligile profesioniste a cluburilor de drept public, va fi schimbată, potrivit sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Al-Ahli a demarat negocierile cu Lionel Messi, informează L’Equipe

Clubul saudit de fotbal Al-Ahli a demarat negocierile cu starul argentinian Lionel Messi, pe care doreşte să-l recruteze...

Turneul de la Wimbledon – Djokovic este în continuare cel mai bun pe iarbă, afirmă Ivanisevic

Sârbul Novak Djokovic este în continuare cel mai bun tenisman pe iarbă din circuitul profesionist, a afirmat fostul...

Turul Franţei – AG2R se retrage din sportul cu pedale; Decathlon preia ştafeta

După 28 de ani de prezenţă în sportul cu pedale, AG2R-La Mondiale predă frâiele echipei cicliste către Decathlon,...

Organizatorii de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru deficienţele sistemului electronic

Organizatorii turneului de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru erorile făcute de echipa de control a sistemului electronic...