Gavi şi-a prelungit contractul cu FC Barcelona până în 2030

Data:

Mijlocaşul spaniol Pablo Paez Gavira, mai cunoscut drept Gavi, şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal FC Barcelona până la 30 iunie 2030, a anunţat, vineri, clubul catalan, citat de AFP.

”Sunt foarte fericit să îmi prelungesc contractul cu clubul vieţii mele şi sper că vom aduce multă bucurie în acest sezon”, a spus jucătorul pe reţelele de socializare.

Sosit la Barcelona în urmă cu zece ani, Gavi, azi în vârstă de 20 de ani, a debutat la prima echipă a catalanilor în august 2021, când avea doar 17 ani.

”Gavi are un mare caracter şi o mare personalitate, dar şi tehnică, inteligenţă defensivă şi, deopotrivă, capacitate de a marca”, a subliniat clubul.

El a înscris 9 goluri pentru ”blaugrana”, dar a fost indisponibil timp de aproape un an din cauza unei accidentări la genunchi suferită în noiembrie 2023, într-un meci dintre Spania şi Georgia, din preliminariile EURO 2024, revenind pe gazon în octombrie 2024.

El şi-a prelungit contractul în 2022, semnând până în 2026, astfel că după acest nou acord prezenţa sa la prima echipă va ajunge la aproape zece ani.

Gavi a adunat până acum 27 se selecţii la naţionala Spaniei, dar a ratat EURO 2024, competiţie câştigată de ”La Roja”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...