Gareth Bale vizează EURO 2024, chiar Cupa Mondială din 2026

Data:

Căpitanul selecţionatei de fotbal a Ţării Galilor, Gareth Bale, consideră că transferul său la Los Angeles FC, în liga profesionistă de fotbal american (MLS), îi conferă cele mai bune şanse să dispute EURO 2024, chiar şi Cupa Mondială din 2026, informează AFP, potrivit Agerpres.

Fostul jucător al echipelor Real Madrid şi Tottenham a semnat pentru doar un sezon cu Los Angeles FC, dar speră să-şi prelungească experienţa în Statele Unite.

„Mai am mulţi ani în faţă. Nu am venit aici doar pentru şase sau 12 luni”, a declarat jucătorul, luni, la prezentarea sa oficială. „Am venit aici pentru a încerca să joc cât mai mult timp posibil”.

Cvintuplul câştigător al Ligii Campionilor, care va împlini 33 de ani sâmbătă, vizează şi naţionala galeză, care va disputa în acest an prima sa Cupă Mondială după 64 de ani.

„Să fiu aici, îmi dă cea mai bună şansă posibilă să disput EURO şi poate chiar un turneu în plus”, a adăugat jucătorul, referindu-se la Cupa Mondială din 2026, competiţie organizată în asociere de SUA, Canada şi Mexic.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...