Galatasaray a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0, marţi seara, la Istanbul, într-un meci din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de gabonezul Mario Lemina (7).
”Cormoranii” au marcat un gol prin Ibrahima Konate (73), dar reuşita a fost anulată de arbitrajul video pentru henţ.
Şi Galatasaray a avut un gol anulat pentru ofsaid (53), marcat de Victor Osimhen.
Cea mai mare ocazie a englezilor a fost ratată de francezul Hugo Ekitike (66), singur cu portarul Ugurcan Cakir.
Cele două echipe s-au întâlnit în acest sezon şi în faza principală a competiţiei, iar Galatasaray s-a impus şi atunci cu 1-0, tot la Istanbul.
Manşa secundă va avea loc miercurea viitoare, pe Anfield.
În sferturi, câştigătoarea o va înfrunta pe Paris Saint-Germain sau pe Chelsea.
AGERPRES



