Gabriela Ruse şi Irina Bara au debutat cu victorii în calificări la US Open

Data:

Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Irina Bara au obţinut victorii, marţi, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem US Open, care are loc la arenele Flushing Meadows din New York.

Ruse (26 ani, 124 WTA) a dispus de croata Antonia Ruzic (21 ani, 185 WTA), cu 6-2, 6-2, în 68 de minute.

Următoarea sa adversară va fi chinezoaica Ye-Xin Ma (25 ani, 223 WTA).

Bara (29 ani, 215 WTA) a trecut de chinezoaica Xiaodi You (28 ani, 222 WTA), cu 3-6, 6-3, 7-5, după trei ore şi 13 minute. Românca a încheiat cu 7 duble greşeli, faţă de 5 ale adversarei, care a reuşit şi 6 aşi.

Situaţia este egală acum în meciurile directe, 2-2. You se impusese în ultima lor confruntare, în iunie, la Biarritz, în turul al doilea, cu 2-6, 6-4, 6-4.

În turul secund al calificărilor, Bara o va înfrunta pe australianca Arina Rodionova (34 ani, 118 WTA), pe care a întâlnit-o în 2019 în primul tur preliminar la Istanbul, câştigând cu 6-1, 6-1.

Ruse şi Bara şi-au asigurat cecuri de 38.000 de dolari şi 20 de puncte WTA fiecare.

Anca Todoni şi Miriam Bulgaru au pierdut luni în primul tur al calificărilor la US Open.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei...

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...