Gabriela Ruse şi Alexandra Cadanţu-Ignatik au debutat cu victorii în calificări la Australian Open

Data:

Gabriela Ruse şi Alexandra Cadanţu-Ignatik au obţinut victorii la Melbourne, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, anunță Agerăres.

Ruse (25 ani, 112 WTA) a trecut în trei seturi de australianca Seone Mendez (23 ani, 371 WTA), cu 6-1, 3-6, 6-1, după o oră şi 44 de minute.

Românca a fost superioară la capitolul mingi direct câştigătoare (23-11), în timp ce la erorile neforţate raportul a fost echilibrat (33-34).

Următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre americanca Robin Anderson şi franţuzoaica Selena Janicijevic.

Alexandra Cadanţu-Ignatik (32 ani, 171 WTA) s-a impus fără emoţii în faţa franţuzoaicei Carole Monnet (21 ani, 208 WTA), cu 6-2, 6-0, într-o oră şi 21 de minute.

Monnet a avut mai multe mingi direct câştigătoare (16-6), dar a comis şi foarte multe erori neprovocate (36-11).

Cadanţu va juca în turul secund contra germancei Eva Lys (20 ani, 127 WTA).

Irina Bara (27 ani, 173 WTA) a fost învinsă în primul tur de franţuzoaica Leolia Jeanjean (27 ani, 109 WTA) cu 7-6 (5), 1-6, 7-6 (7), după aproape trei ore de joc (2 h 52 min).

Românca a avut 5-1 în setul decisiv, apoi a ratat două mingi de meci la 5-4, pierzând în match tiebreak.

Jeanjean, care a încheiat cu 8 duble greşeli, a totalizat 46 de winners, faţă de 36 ai Irinei, reprezentanta Franţei având şi mai multe erori neforţate, 62-35.

În calificările masculine, Nicholas David Ionel (20 ani, 229 ATP), cel mai bine clasat tenisman român al momentului, a fost întrecut de austriacul Jurij Rodionov (23 ani, 122 ATP) cu 7-6 (1), 6-4, într-o oră şi 38 de minute.

România mai are o reprezentantă la feminin, Gabriela Lee (27 ani, 198 WTA), care va juca marţi în primul tur preliminar contra spaniolei Rebeka Masarova (23 ani, 94 WTA).

Învinşii s-au ales cu cecuri de 26.000 de dolari australieni (Bara va primi şi 2 puncte WTA), iar Ruse şi Cadanţu şi-au asigurat câte 36.575 de dolari australieni şi 20 de puncte WTA.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...