FRHG, prin avocaţi, anunţă formularea unor noi plângeri penale în urma Adunării Generale

Data:

Casa de avocatură Gherdan şi Asociaţii, care reprezintă Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, a anunţat, printr-o notificare, Ministerul Sportului şi cluburile participante la Adunarea Generală Extraordinară, convocată de ministrul Eduard Novak, că, în urma şedinţei desfăşurate „printr-un abuz de putere”, va formula noi plângeri penale pentru abuz în serviciu, anunță Agerpres.

„Notificare prin intermediul căreia vă reiterăm faptul că Adunarea Generală Extraordinară ce a avut loc la data de 15.02.2023 s-a desfăşurat contrar oricăror rigori legale printr-un abuz de putere al Ministerului Sportului cu concursul structurilor sportive apropiate politic reprezentantului legal al Ministerului Sportului. Conform informaţiilor parvenite, în cadrul acestei Adunări Generale Extraordinare s-a decis suplimentarea ordinii de zi, aspect ce se transpune într-un motiv evident de nelegalitate, pe lângă modul în care a fost convocată Adunarea, din moment ce Adunarea Generală Extraordinară are competenţa ipotetică să supună discuţiei doar acele aspecte Extraordinare, fără a-şi putea lărgi competenţa în mod artificial şi nelegal spre alte aspecte convenite de către structurile sportive participante. Mai exact, în cadrul Adunării Generale Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, prezidată de către reprezentanţi ai Ministerului Sportului care nu au aceste prerogative, conform rigorilor legale, faţă de care FRHG prin reprezentant legal îşi rezervă dreptul de a formula plângeri penale şi pentru săvârşirea acestor acte materiale de abuz în serviciu, s-a votat pentru retragerea tuturor solicitărilor/cererilor/etc. formulate de către FRHG Ministerului Sportului şi instanţelor de judecată”, se arată în documentul trimis de avocaţi către Ministerul Sportului şi cluburile participante şi intrat în posesia Agerpres.

Reprezentanţii federaţiei precizează în document că reprezentaţii ministerului au solicitat cluburilor prezente „apropiate politic reprezentantului Ministerului Sportului” să retragă acţiunile din justiţie, considerând că această decizie este întâlnită în regimurile „totalitare”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...