FRF urmează să analizeze impactul obligativităţii unei ponderi de 40% a jucătorilor români asupra competiţiilor fotbalistice

Data:

Federaţia Română de Fotbal urmează să analizeze impactul obligativităţii unei ponderi de 40% a jucătorilor români asupra competiţiilor fotbalistice şi solicită textul ordinului ministrului Sportului, Eduard Novak, înainte de publicarea în Monitorul Oficial, se menţionează pe site-ul FRF, potrivit Agerpres.

„Federaţia Română de Fotbal a luat act de declaraţiile făcute de domnul ministru Carol Novak. Federaţia Română de Fotbal solicită textul ordinului de ministru înainte de publicarea în Monitorul Oficial pentru a identifica impactul asupra competiţiilor fotbalistice organizate la nivel naţional. Ulterior, dacă va fi cazul, va cere clarificări suplimentare Ministerului Sportului”, se precizează pe site-ul citat.

Într-un răspuns remis în urma solicitării Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES a unui punct de vedere din partea preşedintelui Răzvan Burleanu, FRF a menţionat că acesta „nu poate comenta subiectul fără a se cunoaşte textul ordinului de ministru”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Boris Becker vor participa la un omagiu adus lui Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, germanul Boris Becker şi croatul Ivan Ljubicic vor participa miercuri, la Bologna, locul de desfăşurare...

Romelu Lukaku (Napoli) se apropie de revenirea pe gazon

Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, ar putea reveni pe terenurile din Serie A peste aproximativ zece zile, după...

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...