Francisc Vaştag şi vicepreşedintele WBC vor asista la gala în care luptă Flavius Biea

Data:

Fostul campion mondial al amatorilor Francisc Vaştag şi vicepreşedintele WBC, Alberto Guerra, se numără printre personalităţile care vor asista, sâmbătă 7 mai, la Gala Boxing Fighting Championship 2, care care drept cap de afiş meciul dintre Flavius Biea şi argentinianul Ricardo Ruben Villalba, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

”Nume grele ale nobilei arte vor fi prezente pentru a-l încuraja pe Biea. Francisc Vaştag, considerat de specialişti cel mai bun boxer amator român, remarcându-se prin loviturile combinate în serie, directele şi croşeele în viteză, va fi şi de această dată alături de Flavius”, se arată în comunicat.

Invitat special va fi maestrul Titi Tudor, cel care l-a descoperit pe marele campion Leonard Doroftei şi care a fost antrenor coordonator al lotului naţional în perioada când Biea a avut cele mai bune performanţe în boxul amator: campion mondial, vicecampion mondial şi triplu campion european.

La gală va asista şi Alberto Guerra, unul dintre cei mai importanţi oameni din boxul mondial, vicepreşedinte WBC şi co-fondator al acestei organizaţii, preşedinte al titlurilor FECARBOX.

Adversarul lui Biea, argentinianul Villalba, soseşte marţi în Timişoara de la Buenos Aires, pentru a se putea reface şi acomoda cu fusul orar până la ora meciului.

Flavius Biea va boxa cu argentinianul Villalba în Sala Sporturilor ”Constantin Jude” din Timişoara, pentru două centuri, WBC International şi IBA Intercontinental, la categoria super welter, în Gala ”Boxing Fighting Championship 2”.

Biea (32 ani), care are 20 de victorii (10 KO) şi un eşec (prin KO) la profesionişti, şi-a apărat cu succes centura IBA Intercontinental la categoria super welter, pe 30 iulie 2021, printr-o victorie la puncte în faţa mexicanului Ivan Alvarez, la Timişoara.

Villalba (32 ani) are 20 de victorii (8 KO), 5 înfrângeri (3 KO) şi un meci nul la profesionişti.

Sud-americanul a pierdut ultimul său meci, susţinut pe 17 decembrie (KO tehnic în repriza a doua), în faţa armeanului Edgar Gukasian, într-o gală desfăşurată la Samara (Rusia), pentru titlul WBA Asia Super Welter.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

  1. […] Fostul campion mondial al amatorilor Francisc Vaştag şi vicepreşedintele WBC, Alberto Guerra, se numără printre personalităţile care vor asista, sâmbătă 7 mai, la Gala Boxing Fighting Championship 2, care care drept cap de afiş meciul dintre Flavius Biea şi argentinianul Ricardo Ruben Villalba, potrivit sportalert.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...