Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) i-a dedicat un articol, pe site-ul oficial, marelui antrenor Mircea Lucescu, decedat marţi, la vârstă de 80 de ani, despre care afirmă că este deplâns de întreaga suflare fotbalistică de pe continent.
„Fotbalul european îl plânge pe Mircea Lucescu. Legendarul antrenor român Mircea Lucescu a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani. Mircea Lucescu a câştigat 35 de trofee de-a lungul carierei sale de antrenor. Lucescu s-a aflat până luna trecută la conducerea echipei naţionale a României, acesta fiind ultimul rol dintr-o carieră de antrenor care s-a întins pe 47 de ani, incluzând funcţii la cluburi şi echipe naţionale din Italia, Turcia, Ucraina şi Rusia”, se arată în articolul publicat pe site-ul UEFA.
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a transmis printr-un mesaj publicat pe site-ul forului european că prin dispariţia lui Mircea Lucescu fotbalul mondial a pierdut o personalitate de excepţie.
„Fotbalul european şi mondial au pierdut o personalitate de excepţie, a cărei influenţă, statură şi moştenire vor dăinui pentru generaţiile viitoare. Mircea Lucescu a fost unul dintre adevăraţii şi originalii oameni de fotbal, cu o inteligenţă fotbalistică rară, o demnitate remarcabilă şi o pasiune deosebită, a cărui contribuţie pentru acest sport este greu de exprimat doar în cuvinte. De-a lungul unei cariere extraordinare, Lucescu a câştigat prin cunoştinţele sale admiraţia şi respectul întregii lumi fotbalistice. Prezenţa sa a modelat echipe, a inspirat jucători şi colegi şi a lăsat o amprentă asupra fotbalului, dincolo de ceea ce trăia pe marginea terenului”, a declarat Ceferin.
UEFA aduce în atenţie întreaga activitate profesională a lui Mircea Lucescu, atât ca jucător de fotbal cât şi ca antrenor, precizând că „ultimul său rol l-a adus acasă, în România, unde luna trecută a devenit cel mai vârstnic antrenor activ din istoria fotbalului de elită – conducând echipa naţională a României în barajul de calificare pentru Cupa Mondială împotriva Turciei, la vârsta de 80 de ani şi 240 de zile”.
„A fost meciul cu numărul 1.687 dintr-o carieră de antrenor cu adevărat remarcabilă, în care a câştigat 35 de trofee interne şi europene”, mai scrie UEFA.
Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.
Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.
Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.
Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.
AGERPRES



