Fotbaliştii echipei Steaua 1986 au sărbătorit alături de suporteri aniversarea a 36 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni

Data:

Jucătorii echipei de fotbal Steaua din 1986 au sărbătorit, duminică, aniversarea a 36 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni alături de suporteri la meciul pe care formaţia Clubului Sportiv al Armatei l-a disputat cu Unirea Slobozia (scor 2-0) în etapa a 9-a play-off-ului Ligii a II-a pe stadionul din Bulevardul Ghencea, potrivit Agerpres.

Lovitura de începere a partidei a fost efectuată de Victor Piţurcă, iar la pauză foştii fotbalişti au fost premiaţi de CSA Steaua pentru performanţa realizată la Sevilla. Marin Radu II, Gavril Balint, Tudorel Stoica, Mihai Majearu, Constantin Pistol, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Ştefan Iovan şi Anghel Iordănescu s-au fotografiat cu replica trofeului câştigat în urmă cu 36 de ani, fiind aplaudaţi de cei aproximativ 3.000 de fani prezenţi în tribune.

De la eveniment a lipsit Helmut Duckadam, portarul considerat „Eroul de la Sevilla” după ce în acea seară de 7 mai a apărat patru lovituri de la 11 metri.

Fostul atacant Gavril Balint a declarat că în fiecare an realizează din ce în ce mai mult cât de important este faptul că face parte din echipa care a câştigat Cupa Campionilor Europeni.

„Era normal să se lege sărbătoarea cu meciul de azi cu Unirea Slobozia… E mult mai frumos că ne-am întâlnit aici la stadion, decât într-un cadru restrâns. Am avut şi suporterii alături şi ne-am simţit foarte bine. În fiecare an eu realizez din ce în ce mai mult ce important este că fac parte din echipa aceea care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Azi am văzut că şi lojele sunt denumite după noi, Loja 10 Balint, Loja 7 Lăcătuş, Loja 11 Boloni… şi te încearcă nişte sentimente, pentru că îţi dai seama cât de important ai fost pentru istoria acestui club”, a afirmat Balint.

La rândul său, Marius Lăcătuş a menţionat că nu crede că o echipă din România va mai ajunge să câştige un trofeu european şi nici măcar să se califice în finala Conference League, considerată cea mai puţin valoroasă competiţie continentală.

„Întotdeauna când se apropie luna mai, noi, cei care am participat la acel eveniment, ne simţim extraordinar de bine. Sunt momente speciale şi trebuie să le trăim la maximum. Pentru că iată, datorită Ministerului, datorită clubului Steaua, avem ocazia să fim împreună. Emoţionat sunt întotdeauna. Când ştii că eşti în inima suporterilor simţi altfel, mă bucur că sunt alături de noi în continuare şi ne preţuiesc pentru ce am făcut. Mi-aş dori să se repete performanţa noastră, dar îmi e greu să cred că o echipă românească va mai ajunge măcar să joace o finală de cupă europeană. Nici în Conference League nu vom avea şansa să ajungem într-o finală”, a spus el.

Întrebat de ce nu este prezent la eveniment şi Helmut Duckadam, Lăcătuş a răspuns: „Am înţeles că este plecat şi nu a putut ajunge azi aici. Este cu familia şi probabil şi-a făcut programul dinainte. Nu cred că are ceva anume cu aceste întâlniri, pentru că mai mereu a fost prezent”.

La 7 mai 1986, Steaua Bucureşti câştiga Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediţie, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla (Spania), după ce învingea în finală pe FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...